Proiect pentru copiii aflaţi în dificultate
Daruri, talente, credinţă şi speranţă - aşa se caracterizează activităţiile proiectului "Capacităţi, abilităţi şi deprinderi psihosociale şi culturale la copiii aflaţi în dificultate", destinat copiilor care frecventează Centrul de zi Jibert şi Centrul de zi Homorod, în scopul facilitării integrării sociale, proiect început în luna aprilie a acestui an.
Proiectul, desfăşurat în comunităţile din Protopopiatul Rupea al Arhiepiscopiei Sibiului, este finanţat de Parohia Evanghelică Witikon, Zürich (Elveţia) prin intermediul Centrului de Cercetare Ecumenică Sibiu, din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, şi cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului. Proiectul este implementat de parohii ortodoxe grupate într-o asociaţie cu scop filantropic care are ca grup-ţintă copii de vârste, etnii şi confesiuni diferite, aducând unitate în diversitate. Considerând copiii categoria cu gradul cel mai ridicat de vulnerabilitate, deoarece sunt expuşi direct efectelor negative şi severe ale sărăciei, proiectul are ca scop facilitarea integrării sociale a unui grup de 30 de copii afectaţi de sărăcie şi în situaţie de risc psihosocial şi educaţional, prin dezvoltarea de capacităţi, abilităţi şi deprinderi psihosociale şi culturale. Copiii frecventează Centrul de zi Jibert şi Centrul de zi Homorod. Se promovează, astfel, respectarea drepturilor acestor copii defavorizaţi, conştientizarea demnităţii şi a respectului de sine, valorificarea acestuia ca factor important al dezvoltării personale. Asociaţia Filantropia Ecumenică Rupea şi-a propus ca obiective specifice: desfăşurarea de activităţi psihoeducaţionale şi artistice, de dezvoltare personală şi socială, deprinderea de abilităţi manuale şi sociale, de petrecere utilă a timpului liber prin implementarea proiectului pentru circa 30 copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani proveniţi din aproximativ 30 familii cu grad ridicat de vulnerabilitate; stimularea implicării comunităţii locale şi zonale în identificarea de soluţii inovative şi creative de depăşire a situaţiei social-economice actuale şi viitoare; promovarea interculturalităţii etnice prin organizarea de programe şi activităţi în care sunt implicaţi copii de vârste, etnii şi confesiuni diferite (români, saşi, rromi), beneficiari ai celor două centre de zi implicate în proiect, ce dezvoltă atitudini unitare şi proactive. Pictură de icoane În cadrul atelierelor pe care le frecventeză, se urmăreşte crearea unei atmosfere calde în care copii să se poată exprima, să-şi dezvolte încrederea în dragostea lui Dumnezeu, valorificându-şi fiecare, totodată, şi talentul, prin dezvoltarea abilităţiilor de realizare şi înfrumuseţare a modelului folosit pentru diferite tehnici (pictură pe sticlă, pe lemn, pe piatră). De asemenea, se urmăreşte întărirea legăturii dintre copil şi Dumnezeu prin asumarea responsabilităţii fiecărui copil în realizarea icoanelor, în raport cu conduita necesară iconarului şi prezentarea vieţii unor iconari vestiţi, studierea rugăciunii iconarului precum şi dezvoltarea laturii spiritual-artistice prin prezentarea unor imagini iconografice din diverse perioade. Activităţi de terapie prin artă Şedinţele de modelaj în lut au ca scop familiarizarea copiilor cu lutul ud şi stimularea curiozităţii, a curajului şi a încrederii în sine în raport cu tehnicile modelajului în lut. Prin tehnici specifice de conştientizare, stimulare motivaţională şi suport psihologic, toţi copiii au reuşit să simtă şi să înţeleagă că au capacitatea de a deprinde tehnici ale lucrului cu lutul. Copiilor li se prezintă diferite tehnici de bază şi sunt încurajaţi să exerseze modelarea diferitelor forme din lut, sfere, cuburi, cilindri, piramide, forme de bază, din care ulterior vor fi realizate obiecte decorative sau de utilitate casnică. Rezultatele pozitive din aceste întâlniri constau în dobândirea încrederii copiilor în propriile capacităţi, trezirea interesului viu pentru modelajul în lut, stimularea creativităţii în dezvoltarea de noi forme, conştientizarea factorilor care influenţează modelajul. Terapie prin joc, cuvânt şi dans Activitaţile de acest gen urmăresc realizarea unor evaluări psihologice prin tehnici ale interviului clinic semistructurat, evaluare ce va fi completată continuu pe perioada derulării proiectului prin tehnici de observaţie longitudinală. Au fost evaluate atenţia, memoria de scurtă durată, comunicarea, nivelul de dezvoltare a vocabularului, prezenţa sau absenţa indicatorilor privind tulburările de comportament, dezvoltare generală şi emoţională, nivelul de dezvoltare al deprinderilor de comunicare, aspecte privind dinamica grupului, nivelul de conflictualitate intragrup, aspecte temperamentale şi caracteriale. De asemenea, se organizează cursuri în care copiii învaţă diverse dansuri (româneşti, săseşti, ţigăneşti, dansuri de societate). Pe parcursul acestor ore se urmăresc creativitatea copiilor, dezvoltarea auzului şi simţului muzical, realizarea unui cadru familiar unde să se simtă protejaţi, încurajaţi, egali, unde să înveţe să fie toleranţi, să-l accepte pe celălalt. Astfel se urmăreşte cunoaşterea reciprocă a tradiţiilor şi obiceiurilor mai multor etnii. Discuţii pe teme religios -morale Activităţile de petrecere a timpului liber constau în participarea la biserică, la rugăciune, lectură biblică, organizarea unor discuţii religios-morale. Au fost organizate vizite la Mănăstirea Buneşti precum şi la alte biserici din zonă. Pe parcursul acestor activităţi s-au urmărit creşterea sentimentului religios, apropierea de Dumnezeu, găsirea de modele religios-morale, apropierea copiilor de Biserică, dezvoltarea gradului de toleranţă şi petrecereea timpului într-o atmosferă caldă şi armonioasă. Activităţile propuse sunt motivate prin faptul că vizează acţiuni directe asupra principalelor coordonate ale vieţii umane, în vederea menţinerii echilibrului psihosocial şi economico-cultural în comunităţile afectate de sărăcie. Pentru grupul-ţintă, proiectul este relevant prin prisma construirii unei alternative spirituale, morale şi culturale la atmosfera de decădere materială şi morală generată de mediul din care provine grupul ţintă. Această alternativă este construită în jurul Bisericii, cea care reprezintă, pe lângă sprijinul spiritual, şi suportul necesar dezvoltării personale a copiilor, oferind un element comparativ faţă de mediul social din care provine grupul şi, totodată, deschizând alte perspective.