Proiect pentru suplimentarea numărului de medici
Medicii care s-au specializat în Israel, SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă pot profesa în România ca medici specialişti, dacă formarea efectuată în unul dintre aceste state este echivalentă cu rezidenţiatul românesc. Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin pentru aprobarea criteriilor şi metodologiei de echivalare a titlurilor oficiale de medic specialist eliberate de Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii.
Potrivit proiectului, "medicul care aplică pentru a profesa în România pe baza calificării obţinute în una dintre cele cinci ţări trebuie să fie cetăţean român, cetăţean al unui stat membru UE, cetăţean SEE (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) sau al Elveţiei, soţul unui cetăţean român sau descendent/ascendent în linie directă, aflat în întreţinerea unui cetăţean român, membru în familia unui cetăţean al UE, SEE sau Elveţiei, cetăţean al unui stat terţ care are statutul de rezident permanent în România sau rezident pe termen lung în UE, SEE sau Elveţia". Echivalarea în scop profesional a titlurilor de medic specialist dobândite în Israel, SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă se face de către Ministerul Sănătăţii, după consultarea Colegiului Medicilor din România, mai prevede proiectul.