Proiectul național „Femeia și viața” în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
La Centrul cultural „Alexandru Marghiloman” din municipiul Buzău a avut loc vineri, 8 martie 2019, primul eveniment din cadrul Proiectului național „Femeia și Viața”, inițiat de Platforma civică „Împreună”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Manifestarea a fost deschisă cu un moment cultural-artistic, susținut de Asociația elevilor din județul Vrancea.
Acțiunile derulate în cadrul acestui proiect urmăresc să sensibilizeze participanții asupra presiunilor exercitate de societate asupra femeii și să contribuie la identificarea de soluții de sprijinire, adaptate contextului contemporan. În acest sens avocatul Ana Corina Săcrieru a menționat în deschiderea evenimentului că atât rolul femeii, cât și al generației tinere este acela de a transmite mai departe valorile poporului. „Menirea femeii și menirea generației mature este aceea de a fi sigur că valorile care te-au întemeiat pe tine ca popor pot fi duse în condiții de siguranță mai departe, de către generația următoare. În această misiune intră mai multe aspecte fundamentale: în primul rând, capacitatea de a vedea ce a mai rămas din valorile tale în societatea în care trăiești. Această capacitate presupune, în primul rând, luciditate. Părintele Arsenie Papacioc a dat una dintre cele mai frumoase definiții ale smereniei: să te vezi pe tine exact așa cum ești, să vezi lucrurile exact așa cum sunt”, a spus Ana Corina Săcrieru.
Proiectul își propune implicarea activă a elevilor, părinților și a cadrelor didactice în viața socială a comunității, iar prin activitățile de conștientizare realizate promovează acțiunea civică democratică. De asemenea, scopul este de a promova importanța femeii în ceea ce privește nașterea și educarea copiilor, colaborarea între școală și familie, dar și colaborarea între cadrele didactice și alte unități școlare.
Obiectivele propuse pentru realizarea acestui scop au ca rol sensibilizarea cetățenilor și autorităților cu privire la problemele cu care se confruntă femeia și familia în societatea contemporană, implicarea familiei în rezolvarea problemelor școlare și în sprijinirea procesului instructiv-educativ, dar și valorificarea experienței pozitive a cadrelor didactice în abordarea educației democratice.