Promoția 1993 a Facultății „Dumitru Stăniloae”
Catedrala Mitropolitană din Iaşi a găzduit luni, 7 mai 2018, întâlnirea promoţiei 1993 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. Cei 25 de ani de la terminarea studiilor de licenţă ai facultăţii ieşene au fost marcaţi prin rugăciune şi printr-un moment festiv. Printre absolvenţi s-a numărat şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a slujit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor impresionant de preoţi.
Prima promoţie de absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi s-a reunit luni, 7 mai 2018, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ce se numără printre cei care au terminat cursurile acum 25 de ani. Alături de Preasfinţia Sa, au slujit majoritatea absolvenţilor promoţiei 1993 ai facultăţii ortodoxe ieşene. În locaşul de închinăciune, ce adăposteşte moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi pe cele ale Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, au asistat la slujbă doamnele preotese, precum şi credincioşii care zi de zi vin aici să înalţe o rugăciune. Sfânta Liturghie s-a săvârşit în semn de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de către Dumnezeu în cei 25 de ani trecuţi de la terminarea facultăţii. În acelaşi timp, s-au înălţat rugăciuni pentru dascălii şi colegii de facultate care au trecut la cele veșnice.
La finalul slujbei, PS Părinte Timotei Prahoveanul a adresat un cuvânt de mulțumire. „Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi-a redeschis porţile în toamna anului 1990, primind pe studenţii moldoveni care făcuseră până atunci studii fie la Bucureşti, fie la Sibiu. Cetatea Iaşilor are o tradiţie mai veche a ştiinţelor teologice pe care ierarhii iubitori ai Evangheliei şi ai Bisericii au arătat-o înfiinţând şcoli. Amintim de Mitropolitul Veniamin Costache, care a înfiinţat la Iaşi Seminarul Teologic Ortodox. Apoi, în anul 1990, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a dorit să înfiinţeze la Iaşi o facultate de teologie. Astfel, Preafericirea Sa i-a adunat pe teologii moldoveni care îşi începuseră studiile la institutele teologice din Bucureşti şi Sibiu. S-au întâlnit atunci tineri din şase judeţe ale Moldovei”, a amintit Episcopul-vicar al Eparhiei Bucureştilor. Ierarhul a menţionat apoi numele marilor profesori de teologie care se leagă de începuturile funcţionării Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, o parte aduşi din Transilvania și de la Bucureşti: „Pe lângă Preafericitul Părinte Daniel, care preda atunci Dogmatică-Pastorală, i-am avut profesori pe părintele Dumitru Popescu, pe părintele Mircea Păcurariu, dar şi pe mai mulţi clerici care, după ce au absolvit cursurile de doctorat, au devenit ei înşişi profesori apreciaţi. Am slujit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, ce a fost locul cel mai drag al studenţilor de atunci şi care s-au rugat mereu înainte sau după cursuri şi s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva. Îndreptăm gând de recunoştinţă către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ctitorul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi”. De asemenea, părintele Daniel Prepeliţă de la Parohia Boiștea I, Protopopiatul Moinești, județul Bacău, și-a exprimat bucuria pentru că promoţia 1993 a facultăţii ortodoxe ieşene s-a reunit în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, şi a mulţumit IPS Părinte Mitropolit Teofan pentru binecuvântarea de a sluji în această catedrală.
Cursul festiv al foștilor absolvenți
În Sala Coloanelor a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi a avut loc apoi cursul festiv al promoţiei. Pentru început, părintele prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, şi-a exprimat bucuria pentru că prima promoţie se reîntâlneşte la Iaşi, salutând prezenţa foştilor absolvenţi. A urmat cuvântul părintelui prof. dr. Gheorghe Popa, directorul şcolii doctorale de la facultatea ortodoxă ieşeană, îndrumătorul de an al promoţiei 1993. Au mai luat cuvântul părintele prof. dr. Constantin Grigoraş, părintele lect. dr. Alexăndrel Barnea, părintele prof. dr. Gheorghe Petraru şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul. Programul a mai cuprins strigarea catalogului. În acelaşi timp, au avut intervenţii foştii absolvenţi care şi-au manifestat bucuria pentru că sunt prezenţi la întrevedere, aducând mulţumiri alese comitetului de organizare.