Propovăduirea Cuvântului în iconografie
Marţi, 6 martie, în Sala de festivităţi "Episcop Elie Miron Cristea" a Episcopiei Caransebeşului a avut loc vernisajul unei expoziţii de icoane, având ca tematică "Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor" şi "Anul Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna şi Banatul", comemorat anul acesta în Episcopia Caransebeşului.
La acest eveniment a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a oferit diplome de participare şi daruri tuturor elevilor participanţi. Au fost expuse peste 90 de lucrări, aparţinând celor 64 de elevi participanţi, din toate regiunile eparhiei. Elevii prezenţi fac parte din cercurile de pictură susţinute de Episcopia Caransebeşului în cadrul Biroului de cateheză parohială, dar şi elevi de la cercurile de pictură susţinute de profesorii de religie din şcolile eparhiei. Dacă până acum expoziţiile de pictură se organizau doar la nivelul cercurilor de pictură, evenimentul acesta reprezintă prima acţiune de acest fel la nivel eparhial. Aflându-ne într-o perioadă de urcuş duhovnicesc, un pelerinaj spiritual interior a presupus şi vernisajul de icoane pictate de elevii şcolilor catehetice coordonate de Biroul de catehizare din cadrul Sectorului cultural al Episcopiei Caransebeşului. Dacă antropologia Triodului este una a omului căzut, şi acest eveniment catehetic a însemnat o "căutare a chipului pierdut", cum denumea Gabriel Bunghe teologia icoanei rublioviene, o replică la antropologia, relativismul moral şi problemele lumii moderne. Perioada desfăşurării vernisajului iconografic nu a fost întâmplător aleasă. La fel cum dogma venerării icoanei încheie edificiul teologic al Ortodoxiei ca o cheie de boltă a epocii sinoadelor ecumenice, tot astfel şi pictura de icoane a centrelor catehetice reprezintă o summa aplicată a întregului proces catehetic-mistagogic. Tematica aleasă de copii a fost, cu predilecţie, aceea a vindecărilor şi minunilor săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra naturii omeneşti, dar au existat şi icoane ale unor sfinţi, ale Maicii Domnului. Dialogul teologic lipsit de cuvinte, dintre Mântuitorului şi Fecioara Maria din icoana "Izvorul Tămăduirii", pictată de eleva Şcolii Catehetice din Reşiţa Montană, Lăcătuşu Georgiana, are ca temă mântuirea omului. Privitorul trebuie să fie "înfiat" în Duhul pentru a putea fi capabil să privească temeiul baptismal al propriei fiinţări. Icoana nu este o imagine pentru meditaţia privată, ci asceza/postul privirii reprezintă un eveniment în progresie continuă pe măsura creşterii noastre duhovniceşti. În acest fel, harisma profetică a creativităţii suprimă falsa dilemă: cultură sau sfinţenie, spune şi Paul Evdochimov. Icoana se situează dincolo de cultură, devine o lucrare sacerdotală, "sacrament care preface orice formă de cultură într-un loc teofanic". Limbajul artei eclesiastice funcţionează ca semn, cheamă la trecerea înspre prototip, la deplasarea de la modul aparenţei la modul adevărului, modul existenţei adevărate. Decăderea ei în religiozitate însă nu mai "povesteşte" întâmplări supranaturale, urmăreşte să emoţioneze persoana. Funcţionând conform unor interese psihologice individuale ale unei religiozităţi instictuale, spune Ch. Yannaras, ea ignoră "trecerea înspre prototip" prin reprezentarea unei lumi a simţurilor, sacralizată ideologic. Cuvântul mântuire provine din verbul grecesc sozo, care înseamnă a face sănătos, adică a aduce la integralitate, la desăvârşire. Înţelegem, acum, de ce reprezentările iconografice ale sfinţilor corespund tematicii anului omagial al îngrijirii bolnavilor, al însănătoşirii naturii umane în general. Realizate iconic, trupurile sfinţilor pictate într-un tropos eshatologic reprezintă integralitatea şi desăvârşirea naturii umane. Preţ de câteva clipe, Sala de festivităţi "Episcop Elie Miron Cristea" a Episcopiei Caransebeşului a devenit centrul de cunoaştere mistagogic-iconică a lui Dumnezeu, chemând după sine şi anul viitor altă irumpere a "imaginii" prezentului atemporal pentru a deveni sursă a imaginarului contemporan răvăşit de o spiritualitate neopăgână, un nou politeism, o remitologizare a vieţii, echivalentul unei noi "căderi" a omului.