Protest masiv în justiție

Data: 22 Iunie 2023

Mai multe instanţe şi parchete din ţară și-au suspendat ieri activitatea pe perioadă nelimitată, în semn de protest față de modificările ce ar urma să fie aduse legii privind pensia de serviciu a magistraţilor. Reforma pensiilor, inclusiv a pensiilor magistraților, este una din reformele la care România s-a angajat în fața Comisiei Europene, în momentul semnării PNRR. Actuala coaliție la guvernare intenționează să adopte legea pensiilor în actuala sesiune parlamentară care se încheie la 30 iunie.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis că, deși înţelege nevoia de reformare a sistemului de pensii, susţine necondiţionat poziţiile exprimate în adunările generale din instanţe şi parchete, potrivit cărora modificarea legii privind pensiile de serviciu „este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor”. Consiliul a anun­țat, de asemenea, că preşedintele CSM, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte au avut o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului și Parlamentului, în care au prezentat impactul pe care l-ar putea avea legea pensiilor asupra sistemului de justiţie, deja confruntat cu o lipsă acută de personal.

La rândul său, ministrul justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis că dialogul este soluţia rezolvării oricărei probleme a sistemului judiciar, nu protestul.

„Principiul conform căruia ­nicio pensie nu poate să depăşească salariul este unul moral. Societatea românească aşteaptă această reformă a pensiilor de serviciu”, a declarat Alina Gorghiu, potrivit Agerpres, subliniind că legea pensiilor reprezintă un jalon din cadrul PNRR a cărui atingere intră în responsabilitatea Ministerului Muncii.

Potrivit ministrului muncii, Marius Budăi, prin noua lege, care urmează a fi dezbătută și adoptată de Parlament, vârsta de pensionare a magistraților va crește la 60 de ani, va crește perioada de contribuție în funcție de care se va calcula pensia şi se va majora treptat şi timpul petrecut în activitatea respectivă. El a precizat că va fi o perioadă de tranziţie la noile norme, de 5 ani, acceptată de Comisia Europeană.

Printre instanțele și parchetele care și-au suspendat ieri activitatea se numără Curtea de Apel Bucureşti, Parchetele de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de pe lângă judecătoriile de sector, Tribunalele București, Bistriţa-Năsăud, Vrancea, Brăila, Prahova, Alba, Satu Mare, Sălaj, Mureș, Hargita, Sibiu, Judecătoriile din Satu Mare, Mureș, Harghita, Curțile de Apel din Alba Iulia, Ploiești, Oradea, Târgu Mureș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetele de pe lângă Tribunalele Vâlcea, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Prahova, Olt, Parchetele de pe lângă Judecătoriile Buzău, Râmnicu-Sărat, Pogoanele, Pătârlagele, Târgovişte, Găeşti, Pucioasa, Răcari, Moreni, Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte, Mizil şi Sinaia. (C. Z.)