Protosinghelul Antim Găină de la Secu

Se trăgea dintr-o familie de credincioşi, cu frica de Dumnezeu, din Prisăcanii Iaşilor. Din tinereţe a îmbrăţişat viaţa monahală, intrând pe poarta Mănăstirii Secu din ţinutul Neamţului. După noviciat, în 1920 a primit tunderea monahală cu numele de Antim, pentru ca un an mai târziu să fie hirotonit ieromonah. A căutat vieţuirea monahală profundă, orice lucru primit dându-l la obşte sau săracilor. Se cutremura atunci când slujea Sf. Liturghie, vorbea puţin şi în fiecare noapte priveghea, chilia sa fiind mereu luminată la sfintele icoane. Îşi dorea mult să se nevoiască la muntele Athos, cerând binecuvântarea duhovnicului său, părintele Vichentie Mălău:

"-Părinte Vichentie, mă duc la Sfântul Munte. -Nu-ţi dau binecuvântarea, a răspuns bătrânul, că nu vei putea trăi acolo. Apoi, mult rugându-se, l-a lăsat zicând: -Bine, du-te. Dar să ştii că nu vei sta mult la Athos, iar la întoarcere va trece trenul peste sfinţia ta." După câteva luni de zile, părintele Antim s-a întors în ţară, iar în timp ce se afla la Turnu-Severin, când traversa calea ferată, a fost surprins de un tren şi, culcându-se între linii, a scăpat cu viaţă, prin rugăciunile duhovnicului său. În 1928, părintele Antim a fost trimis cu binecuvântare de la duhovnicul său în Parohia Pluton-Pipirig, pentru a-i readuce în Biserică pe credincioşii care trecuseră la stilism. După trei ani de misiune făcută cu fermitate şi blândeţe, toţi credincioşii erau trup şi suflet alături de biserica în care se botezaseră şi crescuseră. În 1934, părintele Antim a primit ascultarea de a fi duhovnic al maicilor de la Mănăstirea Agapia, slujire pe care a a îndeplinit-o cu multă dăruire până în 1956. După acest an, bătrânul duhovnic a revenit la mănăstirea sa de metanie, retrăgându-se în liniştea chiliei. La vârsta de 80 de ani, la praznicul mănăstirii, al Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul din 1974, părintele Antim Găină trecea în lumea drepţilor.