Punctele nevralgice ale Politicii Agricole Comune
Negocierile cu privire la reforma Politicii Agricole Comune, intrate în linie dreaptă la Bruxelles, se dovedesc a fi dificile mai ales când vine vorba de reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor sau rezervarea unui sfert din terenurile arabile pentru culturile bio. Reforma PAC se va aplica din ianuarie 2023, va avea un buget de 387 miliarde de euro timp de şapte ani, dintre care 270 miliarde de euro subvenţii directe.
În vederea ajungerii la un acord pe tema reformei Politicii Agricole Comune (PAC) până la finele acestei săptămâni, în aceste zile au loc negocieri între eurodeputaţi şi reprezentanţii statelor membre, precum și o reuniune a miniştrilor europeni ai agriculturii.
După ce statele membre UE au căzut de acord în octombrie 2020 cu privire la o reformă a PAC care să se aplice în perioada 2023-2030, Parlamentul European (PE) a adoptat propria sa foaie de parcurs pe această temă, iar ca urmare, eurodeputaţii şi capitalele statelor membre bat pasul pe loc. Cele două părţi trebuie să ajungă la o înţelegere pentru ca noul PAC să intre în vigoare, respectând în același timp strategiile adoptate de PE: „Pactul verde” (ajungerea la neutralitatea emisiilor de carbon) şi cea numită „De la fermă la furculiţă”. Aceste strategii vizează reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor până în 2030, precum şi rezervarea unui sfert din terenuri pentru culturile bio, obiective ambiţioase, dar care nu se regăsesc în PAC.
În centrul dezbaterilor este noul sistem al „eco-regimurilor”, adică al primelor acordate fermierilor care participă la programe stricte de mediu. Eurodeputaţii cer ca statele membre să aloce cel puţin 30% din plăţile directe de la UE pentru exploataţiile agricole, în timp ce statele membre vor un prag de 20%. Portugalia, ţara care deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE, a propus fixarea unui nivel minimal al „eco-regimurilor” de 23% în primii doi ani de tranziţie, iar ulterior să se treacă la 25%.
În schimb, eurodeputaţii nu agreează formula prin care fiecare stat să aibă libertatea de a utiliza eco-regimurile pentru susţinerea agriculturii bio sau pentru reducerea pesticidelor. „Desigur, condiţiile de producţie sunt diferite de la o ţară la alta, dar avem nevoie de norme comune puternice, de un control al strategiilor fiecărui stat şi de un instrument centralizat pentru a identifica beneficiarii subvenţiilor”, apreciază eurodeputatul Anne Sander, citat de Agerpres.
La rândul lor, guvernele cred că o anumită flexibilitate este benefică. „Este important ca statele să dispună de flexibilitate”, a susținut, miercuri, ministrul german al agriculturii, Julia Kloeckner. „Fermierii nu trebuie să fie îngropaţi în birocraţie. Vrem să recompensăm practicile cele mai ecologiste, dar acest lucru trebuie să fie posibil şi din punct de vedere financiar”, a explicat oficialul german. (C. Z.)