Rachete antigrindină, lansate la Iaşi

Data: 13 Decembrie 2008

Autorităţile şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii au aşteptat, joi, mai bine de o oră, pentru efectuarea probei tehnice de lansare a primelor rachete antigrindină în localitatea Hodora din judeţul Iaşi. Întârzierea a avut loc din cauza unui avion aflat în spaţiul aerian. În cele din urmă, primele rachete antigrindină au fost lansate în lipsa norilor plini cu gheaţă. Exerciţiul s-a desfăşurat la ferma Hodora, ce aparţine societăţii comerciale Cotnari SA. „Am ales aceast loc deoarece aici sunt culturi valoroase şi pentru că, în urma unor studii, s-a stabilit că în ultimii 30 de ani aici s-a înregistrat cea mai mare frecvenţă a căderilor de grindină“, a declarat Constantin Aruştei, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Iaşi. Gheorghe Căunei, directorul Direcţiei Antigrindină din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a afirmat, la rândul său, că la începutul anului 2009 vor deveni operaţionale primele trei puncte de lansare, din Cotnari, Belceşti şi Coarnele Caprei. Până la sfârşitul anului viitor vor fi puse în funcţiune şi celelalte 13 puncte de lansare din judeţ, care vor acţiona pe o rază de 200 de mii de hectare, fapt care va conferi siguranţă atât culturilor, cât şi populaţiei din zonă. „Pentru protejarea unui hectar de pământ cu ajutorul rachetelor antigrindină este necesară o investiţie de 7-8 euro pe an, în timp ce sistemul de plase antigrindină ar costa, pentru aceeaşi suprafaţă, 15 mii de euro“, a subliniat Gheorghe Căunei. Centrul zonal antigrindină de la Iaşi va coordona activitatea centrelor din Suceava, Neamţ, Botoşani, Vaslui, Bacău şi Vrancea.