Raclă nouă pentru moaștele Sfântului Nectarie
Mănăstirea Izbuc, din județul Bihor, are începând de ieri, 15 aprilie, o nouă raclă pentru un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, care se află în patrimoniul sacru al mănăstirii. Slujba de sfinţire a noii racle a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.
În ultimii 10 ani, a precizat Părintele Patriarh Daniel în cuvântul de la finalul slujbei de sfinţire a raclei, pelerinii ortodocşi români sunt aproape cei mai numeroşi închinători la moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, care se păstrează în ctitoria sa din Eghina. Fragmente din sfintele sale moaşte au ajuns în părţile ţării noastre, iar în ultimii ani, şi în spaţiul transilvănean. „Avem o bucurie deosebită să remarcăm faptul că şi în Transilvania se dezvoltă o cinstire deosebită a moaştelor sfinţilor, în general, şi, mai ales, o cinstire deosebită a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. De aceea, Mănăstirea Izbuc din Episcopia Oradiei, județul Bihor, este dornică să aibă o raclă nouă, frumoasă şi să poată fi cinstite cu toată evlavia memoria şi, mai ales, moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Această raclă are câteva scene din viaţa sfântului cizelate pe ea şi este o lucrare deosebit de frumoasă. De aceea, s-a dorit din partea Preasfinţitului Sofronie al Oradiei să fie sfinţită această raclă aici, la Patriarhie, întrucât ea a fost confecţionată în Atelierele Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea, de lângă Bucureşti. Ne rugăm Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina să ocrotească Eparhia Oradiei şi Mănăstirea Izbuc, ca să fie un izvor de bucurie pentru pelerini, o mărturisitoare a credinţei ortodoxe în partea de vest a ţării, unde, pe lângă ortodocşi, sunt mai multe confesiuni, dar şi o mărturie de păstrare a credinţei ortodoxe şi de întărire a evlaviei credincioşilor”, a explicat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Această lucrare de împodobire a bisericilor ortodoxe cu pictură frumoasă, veşminte frumoase, obiecte de cult frumos prelucrate exprimă atât frumuseţea Ortodoxiei, cât mai ales prezenţa slavei lui Dumnezeu. „Darurile materiale frumoase au ca scop exprimarea luminii care se creează între persoanele care se respectă şi se ajută reciproc. De aceea, slava lui Dumnezeu este frumuseţea iubirii veşnice a Preasfintei Treimi. În această bucurie a Preasfintei Treimi intră sfinţii. De aceea, noi ne rugăm sfinţilor pentru mântuire, pentru sfinţirea vieţii, dar şi pentru ca ei să ne ajute să înaintăm în timpul vieții pământeşti spre bucuria cea negrăită a Împărăţiei cerurilor, despre care Sfântul Apostol Pavel spunea în Epistola către Romani: «Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt» (Rom. 14, 17). Această bucurie a Duhului Sfânt au trăit-o sfinţii lui Hristos şi ne-o împărtăşesc şi nouă dacă o căutăm prin nevoinţă, rugăciune, pocăinţă, împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin săvârşirea faptelor bune”, a subliniat Patriarhul României.
La slujba de sfinţire a raclei au participat membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi reprezentanţi ai Mănăstirii Izbuc. La final, Preafericirea Sa a dăruit Mănăstirii Izbuc mai multe cărţi liturgice, iar, în semn de recunoştinţă, stareţul Mănăstirii Izbuc a dăruit un set de sfinte vase pentru paraclisul din Reşedinţa Patriarhală. „Noua raclă, care conține un fragment din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, va fi aşezată în noua biserică a Mănăstirii Izbuc, care s-a ridicat în ultimii cinci ani. Biserica are hramurile «Adormirea Maicii Domnului», «Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic», iar, în urma multelor minuni săvârşite de Sfântul Ierarh Nectarie la Mănăstirea Izbuc, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a hotărât ca al treilea hram să fie închinat Sfântului Nectarie”, a menţionat arhim. Mihail Tărău, stareţul Mănăstirii Izbuc şi exarhul mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Oradiei.