Răspundem cititorilor: Colesterolul „bun“ ajută la metabolizarea glucidelor

Data: 17 Mai 2010

Mirela C., jud. Sibiu: "Ce este colesterolul "bun" şi ce rol are acesta în organism?"

Prof. Constantin Milică: Colesterolul HDL este fracţiunea "bună" a colesterolului sanguin, întrucât antrenează depozitele de grăsime din celule şi de pe vasele sanguine şi le transportă la ficat pentru a fi transformate în acizi biliari, implicaţi în digestie şi în metabolismul lipidelor. Un conţinut optim al colesterolului "bun", cu valori de peste 40 mg/100 ml sânge la bărbaţi şi peste 50 mg/100 ml la femei, prezintă multiple funcţii fiziologice în menţinerea stării de sănătate a organismului, fiind necesar în: - menţinerea integrităţii celulelor intrând în componenţa membranelor permeabile pentru lichide; - producerea bilei în ficat, necesară în digerarea grăsimilor la nivelul duodenului; - reglarea vâscozităţii sângelui, evitând formarea de cheaguri; - asigurarea bunei funcţionări a creierului şi a nervilor; - stimularea metabolizării glucidelor (cu evitarea diabetului) şi a sintezei multor vitamine liposolubile (E, A, K), precum şi a vitaminei D sub acţiunea razelor solare asupra pielii; - creşterea capacităţii imunitare a organismului, inclusiv împotriva cancerului; - rol de precursor al reacţiilor de sinteză a hormonilor steroidici (cortizon şi aldosteronă) din glandele suprarenale şi, mai ales, a hormonilor sexuali (progesteron, estrogeni, testosteron). La femei, până la menopauză, hormonii estrogeni sunt un factor de protecţie împotriva bolilor cardiovasculare şi a ridicării colesterolului. După menopauză, nivelul estrogenilor scade şi astfel creşte automat riscul afecţiunilor vasculare sau coronariene. Cu cât se depăşeşte pragul de 40 mg la 100 ml, cu atât mai redus va fi blocajul circulaţiei colesterolului prin artere şi va scădea riscul apariţiei bolilor coronariene (infarct, ateroscleroză, cardiopatie ischemică, angină pectorală şi accidente cerebrale). În schimb, persoanele cu un nivel de colesterol "bun" sub 35 mg la 100 ml prezintă un risc crescut de cardiopatie ischemică şi se află sub incidenţa unor afecţiuni ale sistemului nervos (pierderea memoriei şi a capacităţii de concentrare a atenţiei).