Răspunsuri duhovniceşti: Familia, „taină a creaţiei“

Care este rolul familiei în viaţa creştinilor?

Familia are temei divin, este chipul originar, autentic al constituţiei şi vocaţiei umane. „Cea dintâi familie s-a întemeiat în rai, având ca preot şi martor pe însuşi Dumnezeu“. Textul biblic revelează: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul“ (Facere 1, 27-28). Cuvintele binecuvântării divine apar ca un ritual liturgic. Familia este „taină a creaţiei“. Inspirat, în Duhul Sfânt, Psalmistul pune în lumină acest caracter sacru: „Ce este omul că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el“ (Psalm 8, 4-5). Adânc semnificativ, în ritualul ortodox al Tainei Cununiei, îndată după aşezarea cununilor pe capetele mirelui şi miresei, arhiereul sau preotul binecuvintează rostind (de trei ori) aceste cuvinte ale psalmistului: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii“. Copiii, după cuvântul Apostolului: „ascultători cu toată buna-cuviinţă“ (I Timotei 3,4), reprezintă o plinire a existenţei, a familiei. Omul se împlineşte prin această întreită cale: prin dreaptă credinţa în Dumnezeu care îi sfinţeşte, printr-o chemare, vocaţie în care îşi află un rost al vieţii şi prin urmaşi: fii sau ucenici. Urmaşii, îndeosebi copiii, sunt un semn adânc al iubirii, al unităţii. Mântuitorul spune, privind bărbatul şi femeia: „... nu mai sunt doi, ci un trup (Mat. 19, 6). Copilul revelează această unitate. Din pruncul odrăslit şi născut, cei doi părinţi nu se mai pot retrage niciodată, prezenţa lor în copil este irevocabilă, pe totdeauna, aici se dezvăluie profund misterul asemănării. Este cea mai profundă icoană, „a asemănării“ (Facere 1, 26), a veşnicei prezenţe a Părintelui ceresc în Fiul Cel veşnic şi în Duhul Sfânt. Atunci ni se dezvăluie, înţelegem cât de grav este avortul, ca o fărădelege - ucidere a vieţii, a unităţii. De asemenea, nonsensul divorţului, al homosexualităţii. (Dialog cu părintele Constantin Galeriu)