Răspunsuri duhovniceşti: Nu ai răspuns înaintea lui Dumnezeu dacă pleci din voia ta din mănăstire
Cum putem scăpa de părerea de sine şi de gândurile cele necurate?
Prin aducerea aminte de ceasul morţii. Să nu uităm ce-am fost înainte de a fi, ce suntem astăzi şi ce vom fi mâine şi să le atribuim toate lui Dumnezeu.
Ce ne ajută mai mult la mântuire?
Dacă pentru un pahar de apă dat în numele Domnului nu ne vom pierde plata, cu atât mai mult pentru rugăciune, sfătuire şi milostenie făcută cu credinţă şi dragoste. Numai să nu ne biruim de iubirea de argint şi de slava deşartă, că mândria şi lăcomia ne jefuiesc toată plata ostenelilor noastre şi ne aduc încă şi osândă. Să învăţăm din Pilda feriseului. Gândul şi părerea că el este mai bun decât vameşul l-au osândit înaintea lui Dumnezeu.
Ce poate face un bolnav pentru sufletul său?
Canonul bolnavului este patul suferinţei. Să rabzi boala cu mulţumire şi te mântuieşti. Cât mai poţi, zi „Tatăl nostru“, rugăciunea „Doamne Iisuse“, „Sfinte Dumnezeule“, „Crezul“ şi, dacă nu cârteşti în boală şi te spovedeşti regulat, dobândeşti viaţa veşnică înaintea altora.
Este îngăduită plecarea la altă mănăstire a unui frate?
Este păcat să te duci de voia ta la altă mănăstire, că nu ai răspuns înaintea lui Dumnezeu. Că, dacă pleci nealungat din mănăstire, îţi faci voia ta şi nu împlineşti cuvântul lui Hristos, Care zice: „De vă vor alunga din cetatea aceasta, duceţi-vă în altă parte“. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhovniceşti)