Răspunsuri duhovniceşti: „Nu este permis să nu gândeşti la Dumnezeu toată ziua“

Cum ne izbăvim de împietrirea inimii?

Starea de împietrire e o absenţă. Şi nu este permis să nu gândeşti la Dumnezeu toată ziua, toată clipă, căci Dumnezeu este Cel Care ne-a dat toate frumusetile posibile, văzute şi nevăzute. El ne întăreşte şi spune: „Fără de Mine nu puteţi face nimic“; „Nu se mişcă fir de păr fără voia mea. Şi atunci noi avem datoria să-L iubim, să ne gândim la El. Iar dacă eşti împietrit, eşti împietrit ca o stâncă, ca o scândură şi nu mai ai lucrare. Nu auziţi că fără lucrarea ta Dumnezeu nu te poate ajuta?

Un tânăr simte că vrea să-L urmeze pe Hristos în viaţa de mănăstire; cum poate cunoaşte că este o chemare autentică?

Deocamdată, întrebi numai raţional. Chemarea aceasta nu o poţi discuta, nu o poţi discerne. E o nebunie pentru Hristos, o dorinţă mare de a te dărui cu totul. Nimic nu poate să mă mai împiedice, nici un sentiment. Dumnezeu şi atât! Bineînţeles, lumea nu e părăsită. Din contră, e mult mai apreciată, mai iubită. Dar aceasta nu se face din raţiune, chiar fiind o înaltă raţiune. Nu se face! Ci dintr-o necesitate sufletească. Adică este o nebunie pentru Hristos. M-a întrebat o fată, impresionată de slujba maicilor: „Care-i prima condiţie să fii maică?“ Zic: „Să fii nebună!“; i-am spus ca să cuprind totul şi să scap. Şi am urmărit-o şi am văzut că a înţeles. Cu nebunul nu te mai poţi împăca! La balamuc şi gata! Dacă-i nebun pentru Hristos, la mănăstire şi gata! Problema asta nu şi-o pot pune cei tineri şi cei căsătoriţi, dar e cel mai mare lucru posibil în lume cu creaţia omenească a lui Dumnezeu. Călugăria e mare lucru, dragii mei!... (Dialog cu părintele Arsenie Papacioc, Despre călugărie şi căsătorie)