Răspunsuri duhovniceşti: „Nu se poate să fi făcut Dumnezeu raiul ca să-l ţină gol“
Care este cel mai mare păcat?
Cel mai mare păcat este păcatul necredinţei. Oamenii nu ţin seamă de Dumnezeu, adică nu sunt convertiţi. Aceasta este concluzia la care am ajuns după 25 de ani de când sunt duhovnic. Cei mai mulţi nu ştiu de Dumnezeu, Îl neglijează, fără să aibă conştiinţa faptelor lor.
Eu sunt sigur că merg în rai. Cineva poate să spună că sunt mândru. Dar nu pentru faptele mele cred că merg în rai, ci pentru bunătatea lui Dumnezeu. Nu se poate să fi făcut Dumnezeu raiul ca să-l ţină gol. Trebuie să ne potrivim cu raiul, să ne placă în el şi să ne silim să-l câştigăm, şi-l vom câştiga.
Oamenii care se lipsesc de Dumnezeu în viaţa lor pierd ajutorul Său, gândul la El şi, până la urmă, Îi refuză dragostea Sa, care poate fi lucrătoare în viaţa lor. În Biserica noastră se trăieşte superficial - şi din punctul de vedere al cunoştinţelor şi din punctul de vedere al practicii - şi asta aş vrea să se ştie. Părintele Arsenie, el m-a învăţat cum să spun în gând Rugăciunea inimii, lipind-o de respiraţie: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!“. Asta m-a ajutat cel mai mult în viaţă şi cred că datorită rugăciunii nici n-am rătăcit drumul.
În Biserică sunt unii care au puţină credinţă în Dumnezeu. Asta e realitatea, nu vorbesc fără temei. (Convorbire cu părintele Teofil Părăian)