Răspunsuri duhovniceşti: Principalele pricini pentru care Dumnezeu pedepseşte copiii cu boli

Data: 12 Decembrie 2009

De ce se îmbolnăvesc copiii mici, dacă nu au păcate?

Copiii mici se îmbolnăvesc trupeşte, în general, din cauza păcatelor părinţilor lor, care nu s-au mărturisit la timp la preot, nici n-au făcut canon pentru ele. Aceasta este cauza principală a suferinţelor din familie. Alte cauze mai pot fi: Dacă părinţii au greşit trupeşte înainte de Cununia religioasă; dacă soţii s-au păzit conjugal un timp, ca să nu aibă copii, dacă părinţii au făcut avorturi; dacă ambii părinţi sau unul din ei au făcut grele păcate trupeşte, au căzut în desfrânare; dacă soţii nu merg regulat la biserică şi nu au grijă de sufletul lor şi al copiilor; dacă soţii nu cred cu tărie în Dumnezeu, nici nu se roagă mai mult cu post şi metanii; dacă părinţii sunt stăpâniţi de patima mândriei, pentru care Dumnezeu îi smereşte prin necazuri, sărăcie şi boli; dacă părinţii nu-şi duc copiii regulat la spovedanie şi la Sfânta Împărtăşanie şi nu îi cresc în iubire de Hristos şi în căldura Duhului Sfânt. Acestea sunt principalele pricini pentru care Dumnezeu pedepseşte pe copii cu boli.

Ce trebuie să facă părinţii care au copii bolnavi?

Trebuie să se spovedească imediat amândoi părinţii; să-i împărtăşească; să facă Agheazmă şi Sf. Maslu în casă; să promită lui Dumnezeu şi duhovnicului că nu vor mai avorta copii şi în locul celor avortaţi vor naşte alţi copii (când e cazul); să citească zilnic două-trei catisme din Psaltire şi Paraclisul Maicii Domnului; să facă milostenie la săraci ş.a. Dacă copilul bolnav nu se face sănătos, este semn că unul dintre părinţi sau amândoi încă nu s-a spovedit la preot şi nu a părăsit păcatele de moarte.

(arhim. Ioanichie BĂLAN, Călăuză ortodoxă în familie şi societate, II)