Răspunsuri duhovniceşti: Rugăciunea femeii căsătorite
Cum să se roage femeile măritate?
Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră!
Daţi-vă osteneala să faceţi astfel: dimineaţa, la pravila de rugăciune, faceţi aşa încât să vă opriţi cu luare-aminte înaintea lui Dumnezeu. Astfel, veţi fi tot restul zilei înaintea Lui, orice s-ar întâmpla să faceţi. De vă veţi rândui aşa şi veţi începe, împreună cu proorocul, să-L aveţi pururea pe Domnul înaintea dumneavoastră (având, fireşte, simţăminte pe măsură), vă veţi ruga neîncetat, şi atunci nu vă veţi plictisi. De la pravila de rugăciune să nu vă depărtaţi până ce se va naşte frângerea inimii însoţită de încredinţarea în voia lui Dumnezeu. Sunteţi soţie, mamă, stăpână a casei, în datoriile legate de aceasta stă mântuirea dumneavoastră.
Citirea Evangheliei şi a Psaltirii este un lucru bun. Nu lăsaţi cărţile din mână până ce nu culegeţi din ele vreo lecţie sau regulă de viaţă.
Întrebaţi dacă vă puteţi ruga să se facă răcoare. De ce nu? Dar trebuie să adăugaţi: „Dar fie voia Ta, Doamne!“ Şi trebuie să fiţi întotdeauna gata să răbdaţi. Mult preţ are răbdarea înaintea Domnului şi stă în rând cu lacrimile. Să vă rugaţi şi pentru copii. Domnul are putere să îi îndrepte, iar de zis, mai bine să nu le ziceţi nimic, decât dacă vedeţi că sunt gata să asculte. (Sf. Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viaţa de familie)