Războiul poeziei cu... libertatea

Săptămâna trecută două fundaţii, Euroculturart şi Open art, au sărbătorit pentru prima oară în ţara noastră Ziua mondială a poeziei, instituită chiar de echinocţiul de primăvară prin decizie UNESCO în 1999. Trei au fost evenimentele care au marcat sărbătoarea: o dezbatere la Muzeul Literaturii Române, "Poezia faţă cu noile media", spectacolul "O felie de poezie" organizat în foaierul Teatrului de Operetă "Ion Dacian", precum şi o emisiune la TVR 2 "Maratonul poeziei, blues şi jazz". De asemenea, editura Tracus Arte a lansat volumul "43 de poeţi din generaţii şi geografii literare diferite", în care apar autori foarte deosebiţi de la Constantin Abăluţă şi Octavian Soviany la Teodor Dună şi Iulia Militaru. Este o varietate uriaşă care arată că poezia în Ţara Românească nu a apus şi cu siguranţă nu va apune. Dar, aşa cum au arătat cei care au vorbit, una a fost poezia înainte de 1989 şi alta după. Continuitate, fireşte, există, dar nu poţi să ignori falia creată. Cu alte cuvinte, avem de-a face şi cu o discontinuitate care se datorează atât libertăţii câştigate, cât şi mediei din ce în ce mai vehemente care parcă de la o zi la alta înlocuieşte cuvântul scris cu imaginea. Poezia, altfel spus, are de luptat pe două fronturi: cu lehamitea din sufletul omului, dar şi cu tabloidizarea. Are şi menirea să fie recitată. Doar înainte de apariţia tiparului ce erau marile teatre ale timpurilor vechi decât un loc de unde se făcea auzită? Dar noi când spunem poezie avem în vedere, totuşi, cuvântul scris. În al treilea rând: ce mai înseamnă poezia acum când ai voie să spui orice? S-au dus vremurile când volumul "Urcarea muntelui" de Ileana Mălăncioiu era interzis, când poemele Blandianei din "Amfiteatru" provocau o adevărată furtună, când "Moartea citeşte ziarul" a lui Mircea Dinescu apărea în "Frankfurter Zeitung", atrăgând şi pe această cale atenţia asupra situaţiei dramatice din România. Ca să nu mai vorbim, bunăoară, de poemul lui Radu Gyr "Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane", care i-a adus autorului condamnarea la moarte, comutată ulterior. Acum Elena Vlădăreanu poate să pună pe hârtie sau să recite cele mai iconoclaste poeme fiindcă nu va face gaură în cer. "Douămii"-iştii pot fi din ce în ce mai încrâncenaţi fiindcă furia lor este primită cu flori. E bine că sărbătorim Ziua mondială a poeziei, dar e şi mai bine să privim în sufletul nostru.