Recomandări pentru apicultorii începători
Creşterea albinelor este pentru mulţi apicultori o pasiune, dar poate deveni şi o afacere foarte rentabilă. Unul dintre pasionaţii în această „meserie“ este şi domnul Emil Ionel Drăgan, prisăcar cu experienţă din Timişoara, care oferă începătorilor consultanţă gratuită.
Am apelat la un specialist cunoscut în domeniu pentru a primi câteva sfaturi şi recomandări pentru cei care sunt la primii paşi în descoperirea tainelor apiculturii. Am aflat că sunt mai multe etape ce trebuie parcurse pentru înfiinţarea unei stupine.
Prima etapă este consultarea unui apicultor profesionist sau a unui mentor apicol. „Acesta trebuie să aibă studii apicole actualizate, să fi profesat mai mult de 5 ani, să aibă cel puţin 200 de stupi, să fie dispus să iniţieze apicultori începători şi să-i asiste în formare. A doua etapă este stabilirea viziunii proprii cu privire la alegerea acestei meserii nobile. Aceasta te ajută să-ţi imaginezi cum va arăta prisaca ta peste ani. Următoarea etapă trebuie să fie planificarea şi bugetarea. Planificarea include activităţile necesare, lucrările, timpul, resursa umană pe care le implică începerea, întreţinerea şi dezvoltarea stupinei. Bugetarea sau planul de afacere ajută la calcularea investiţiilor, cheltuielilor, venitului, profitului şi a fluxului de numerar, cât şi găsirea surselor de finanţare a stupinei. Costurile trebuie calculate corect înainte, pentru a nu avea surprize mai târziu“, ne-a spus Emil Ionel Drăgan.
Un alt element important este prospectarea pieţei pentru a afla ce produse apicole se solicită şi stabilirea unui plan de marketing pentru a distribui intern sau extern produsele.
„O etapă importantă este consultarea medicului de familie pentru a afla dacă sunteţi alergic la înţepăturile de albine. Mulţi au aflat că sunt alergici după ce au început să investească în apicultură şi apoi au trebuit să renunţe“, ne-a mai spus domnul Drăgan.
Următoarea etapă este alegerea vetrei pentru stupină. Trebuie ţinut cont de poziţia faţă de proprietăţile vecine. Vatra trebuie să fie la distanţă de 5 m faţă de vecini. De asemenea trebuie protejată cu un gard de protecţie de 2 m înălţime faţă de nivelul străzilor, şoselelor, parcurilor de copii sau al zonelor intens circulate.
Importantă este şi alegerea tipului de stup care se potriveşte cu baza meliferă din zonă. După alegerea tipului de stup trebuie comandate lăzile şi ramele la un atelier de tâmplărie sau cumpărate din magazinele cu profil apicol.
Urmează achiziţia familiilor de albine. Aceasta se face împreună cu mentorul apicol. Se alege rasa care este cea mai bine adaptată şi mai productivă din zonă. Stupii se recomandă a fi achiziţionaţi de la fermele apicole autorizate cu multiplicarea şi comercializarea materialului genetic (roiuri, mătci sau familii de albine). Materialele consumabile: fagurii, ramele, tratamentele se găsesc la magazinele specializate ale asociaţiilor apicole.
Foarte important este echipamentul de protecţie: masca, bluza sau combinezonul apicol, mănuşile apicole şi trusa de prim ajutor. Echipamentele minime de lucru sunt: afumătorul, dalta, peria, sita dublă reglabilă, furculiţa de descăpăcit şi centrifuga.
Fiecare apicultor trebuie să aibă un mic atelier de lucru în care să fie câteva scule de găurit, tăiat lemn, capsat, decupat tablă.
Pe lângă echipament şi ustensile mai este nevoie de un spaţiu de depozitare închis pentru lăzi, faguri, depozitat şi maturat miere, precum şi pentru ambalaje.
Stupii trebuie pregătiţi pentru iernare începând cu luna august. „Tratamentele şi stimulările de toamnă, reducerea urdinişului, montarea grilei antişoareci, restrângerea şi împachetarea cuibului, verificarea hranei existente şi, după caz, suplimentarea cu hrană, toate sunt activităţi necesare pentru iernat. Pentru mai multe detalii se poate consulta calendarul apicol pentru lunile de toamnă şi iarnă“, ne-a mai sfătuit apicultorul Emil Ionel Drăgan. Este bine ca, după achiziţionare, să mergeţi cu albinele la analize la cel mai apropiat laborator veterinar de analize. Prevenirea îmbolnăvirilor constă în igienizarea periodică a stupului, verificarea amănunţită specifică fiecărui sezon, invitarea medicului veterinar în inspecţie, ducerea albinelor, a mierii şi a fagurilor la laborator pentru analiză cel puţin o dată pe an, dar mai ales efectuarea tratamentelor obligatorii periodice.