Recomandări pentru cei ce vor să lucreze în străinătate

Un articol de: Corneliu Ciocan - 09 Ianuarie 2014
Aproape 3 milioane de români lucrează în străinătate. Din acest an s-au ridicat restricţiile pentru obţinerea unui loc de muncă în toate ţările europene, dar există pentru multă lume probleme în ceea ce priveşte accesul la acestea şi dificultăţi de adaptare în spaţiul comunitar.
 
Mulţi dintre cei care pleacă la muncă în străinătate pot avea parte de un şoc cultural sau social şi pot avea diverse probleme. Adunând experienţa celor care şi-au expus părerile în spaţiul virtual, consemnăm câteva recomandări.

Pregătirile pentru plecare

Pentru plecarea la muncă în afara graniţelor trebuie să aveţi un contract de muncă încheiat şi semnat în România, care trebuie verificat prin consultarea unui jurist. Contractul trebuie redactat în două exemplare, în limba română sau o altă limbă pe care o înţelegeţi bine. Acesta se semnează numai după citirea cu atenţie. În contract trebuie specificate clar atribuţiile, fără interpretări de genul „alte activităţi“ sau „în funcţie de situaţie“.
 
Banii în avans se pot da numai pe bază de chitanţă eliberată pe loc.
 
Trebuie obţinute de la firma de recrutare sau angajare informaţii detaliate legate de transport, cazare şi masă. Familia sau o altă persoană foarte apropiată trebuie să fie anunţată despre data plecării, ruta de transport, precum şi locul de destinaţie. Acasă este bine să fie lăsate copii ale tuturor documentelor încheiate cu firma respectivă şi o fotografie recentă. De asemenea, trebuie stabilit cu familia sau cu o persoană de încredere programul de convorbiri telefonice. Actele de identitate se înmânează numai autorităţilor. Ele sunt singura probă că existaţi ca persoană.
 
Trebuie neapărat să ştiţi numărul de telefon al Ambasadei României din ţara respectivă. La el puteţi apela în situaţii dificile.
 
Este recomandată cunoaşterea limbii ţării în care se pleacă sau să se cunoască câteva cuvinte prin care se solicită ajutor în caz de nevoie.
 
Dacă se impune, puteţi apela Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane la telefon 021.313.31.00 (număr apelabil şi din străinătate). Numărul de urgenţă apelabil gratuit doar din România este 0800.800.678. 

Dificultăţile şocului cultural

Pot să apară probleme în privinţa adaptării la condiţiile sociale şi culturale ale ţării de destinaţie. Astfel, trebuie să vă interesaţi de cultura ţării respective şi de caracteristicile stilului de viaţă. Este indicat ca înainte de a începe munca sau traiul într-o ţară străină, să călătoriţi acolo de câteva ori, ca un locuitor al ţării respective. Căutaţi o locuinţă de închiriat pentru cel puţin o lună, încercând să cunoaşteţi cum decurge viaţa de zi cu zi. Consultarea legilor ţării de destinaţie este un element important pentru adaptare. Nu trebuie neglijate informaţiile legate de atitudinea populaţiei locale faţă de imigranţi, statutul social şi procedurile statutare specifice ale imigranţilor, modul de întocmire a documentelor cerute de lege pentru a deveni rezident legal al statului. Puteţi cere sfaturi de la persoane care au mai locuit în acea ţară sau căutaţi informaţii pe forumurile din diaspora.. 
 
Dacă doriţi să rămâneţi pentru o perioadă mai lungă de timp, este necesar să vă interesaţi înainte despre modul de obţinere a cetăţeniei. Trebuie să aveţi informaţii exacte despre sistemul public de sănătate, asigurări fie private, fie de stat, finanţate din taxele plătite.
 
Dacă se schimbă locul de muncă sau se intră în şomaj, angajatorul trebuie să aibă posibilitatea obţinerii tuturor documentelor necesare, documente care prezintă informaţii despre veniturile şi impozitele plătite de către fostul angajat. Cu aceste documente se pot recupera impozitele. Este bine ca, înainte de a pleca, să fie consultaţi specialiştii în returnare a taxelor. În funcţie de ţară, taxele pot fi returnate pentru ultimii 3-6 ani. 

Stagii pentru tineri absolvenţi

Pentru absolvenţii de facultate sau colegii, accesul pe piaţa muncii din străinătate poate fi dificil din cauza lipsei de experienţă. Aceste dificultăţi pot fi uşurate prin obţinerea experienţei necesare prin efectuarea de stagii la firmele străine. Stagiile pot fi bune ocazii de a stabili contacte şi de a puncta în CV. Site-ul Eurodyssée conţine oferte pentru stagii de practică cu durate între trei şi şapte luni pentru absolvenţi şi se adresează tinerilor între 18 şi 30 de ani. Pentru o informare corectă despre aceste perioade de stagiu se poate lua lua legătura cu consilierul local EURES.