Reconstrucţia bisericii de la World Trade Center începe în 2013
Prăbuşirea celui de-al doilea turn World Trade Center în fatidicul septembrie 2001 avea să producă distrugerea micuţei biserici ortodoxe greceşti (foto) din centrul financiar al New Yorkului. La capătul a 10 ani de stăruinţă, s-a obţinut reconstruirea ei pe un amplasament apropiat celui iniţial.
Clădirea în sine fusese la origine construită în scopuri laice, pe la începutul secolului al XIX-lea. Mulţi ani mai târziu, în 1922, ea va găzdui recent înfiinţata biserică a imigranţilor ortodocşi de origine grecească şi va purta hramul Sfântului Nicolae. Poziţia sa, în plin centrul oraşului, într-o zonă foarte populată, a transformat-o repede într-un reper nu doar pentru cei originari din Grecia, dar şi pentru aceia aflaţi prin preajmă, cu slujba şi în trecere, credincioşi şi necredincioşi. Se mândrea cu donaţia făcută de însuşi ţarul Rusiei imperiale, Nicolae al II-lea, care cuprindea odoare sfinte: moaştele Sfântului Nicolae, ale Sfintei Ecaterina şi ale Cuviosului Sava cel Sfinţit. După 11 septembrie 2001, nimic din acestea nu a mai putut fi recuperat din moloz, doar câteva icoane şi obiecte de cult, destul de zdrenţuite. Turnul 2 World Trade Center a făcut praf, în cădere, micul lăcaş de cult, singura clădire de acest fel care a fost distrusă de atacuri. Nici o persoană nu şi-a pierdut însă viaţa cu această ocazie. Rămaşi sub cerul liber, părintele paroh şi mica comunitate ortodoxă - numără cam 70 de familii - au fost nevoiţi să ţină slujbele la Catedrala ortodoxă grecească din Brooklyn. Zidirea unei noi biserici parohiale În planul de reconstrucţie a complexului World Trade Center a fost înscrisă şi zidirea unei noi biserici parohiale. După destule tergiversări şi strădanie de punere în acord, autorităţile locale împreună cu reprezentantul Arhidiocezei Ortodoxe Greceşti din America au semnat actul de renaştere al vechii parohii de la World Trade Center. Biserica ar urma să fie amplasată destul de aproape de vechiul sediu, în zona Liberty Park. În planurile iniţiale se includea şi găzduirea în aceeaşi clădire a unui muzeu comemorativ a victimelor de la 11 septembrie. Construcţia propriu-zisă ar costa câteva zeci de milioane de dolari, iar autoritatea portuară a New Yorkului urmează să doneze terenul. Acesta se află deasupra unei proiectate parcări subterane şi va fi acoperit de o platformă rezistentă la atacuri cu bombe, parte din strategia de securizare a zonei. Peste ea se va înălţa biserica ortodoxă, care rămâne integral în spezele arhidiocezei greceşti. Începerea construcţiei este preconizată pentru 2013, fiind legată de operaţiunile de pregătire a suprafeţei şi a subteranei, pentru a se preveni o eventuală surpare în caz de atac. Biserica se va învecina cu un centru laic de comemorare a evenimentelor din 11 septembrie 2011.