Recunoştinţa - stare de sănătate a sufletului
„Prin mulțumire sau recunoștință creștem duhovnicește în relație cu Dumnezeu și cu semenii”, a evidenţiat ieri, 14 ianuarie 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în predica la Duminica a 29-a după Rusalii (a vindecării celor 10 leproşi), rostită în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei Patriarhale. Preafericirea Sa a subliniat că îrecunoștința este o stare de smerenie și sănătate a sufletului”.
Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat că Sfânta Evanghelie din Duminica a 29-a după Rusalii, numită și Evanghelia celor 10 leproși, este plină de învățături duhovnicești, ea fiind pentru noi un ghid în ceea ce priveşte modul de a ne comporta față de Dumnezeu și față de semenii noștri, atunci când primim o binefacere de la Dumnezeu prin oameni. „Când Domnul Iisus Hristos întâlnește pe cei 10 oameni bolnavi de lepră, care mai mult așteptau să moară decât să fie reintegrați în societate, El înțelege suferința, izolarea și umilirea lor, Se milostivește de ei și îi trimite să se arate preoților. Îndată, cei 10 leproși s-au umplut de speranța că se vor vindeca și vor fi din nou printre oamenii sănătoși. Într-adevăr, pe când mergeau ei pe cale, deodată, s-au vindecat. În Evanghelia de astăzi este semnificativ faptul că Iisus nu le spune leproșilor: «Vindecați-vă» sau «Fiți vindecați», nici nu îi întreabă: «Aveți credință?» El nu le cere să mărturisească în public credința lor, nici nu le spune: «Fiți curați de lepră», cum a zis altă dată unui alt lepros (cf. Luca 5, 12-14), ci doar îi trimite să împlinească o poruncă a Legii Vechi, obligatorie pentru toți cei care erau bolnavi de lepră. De ce a procedat El în acest mod neobișnuit? Domnul Iisus Hristos a arătat în acest mod atât smerenia Sa împlinind Legea lui Moise, cât și respectul Său pentru libertatea oamenilor de-a fi sau de-a nu fi recunoscători față de Dumnezeu și față de semenii lor care îi ajută în situații dificile”, a spus Părintele Patriarh Daniel.
Un sentiment firesc
În continuare, Preafericirea Sa a reliefat faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când a întrebat retoric: „Dar cei nouă unde sunt?”, a pus de fapt în contrast recunoştinţa samarineanului cu nerecunoştinţa celor nouă evrei. „Deci întrebarea lui Iisus «Dar cei nouă unde sunt?» are înțelesul de reproș sau dojană pentru atitudinea celor nouă care nu au venit să mulțumească (...). Desigur, Iisus nu avea nevoie de recunoștința lor, nici nu avea nevoie de lauda lor, deoarece El a săvârșit minunea vindecării lor din iubire milostivă și smerită, nu pentru a fi lăudat. Totuși, prin întrebarea sau atitudinea Sa de mustrare a celor nerecunoscători, Iisus ne învață că omul nerecunoscător se află într-o stare spirituală nefirească, nedemnă și nesănătoasă. De ce? Pentru că recunoștința trebuie să fie sentimentul cel mai firesc al omului demn în fața binefacerii primite de la cineva. Cei nouă leproși care nu mulțumesc pentru vindecare au uitat prea repede pe Binefăcătorul lor, au uitat prea repede că sănătatea pe care au primit-o în mod minunat este un dar al lui Dumnezeu, nu un drept sau un merit al lor”, a arătat Patriarhul României.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai subliniat că samarineanul vindecat de lepră avea în comun cu ceilalţi nouă leproşi suferinţa bolii, dar se deosebea de ei prin virtutea recunoştinţei. „Întrebarea Domnului Iisus Hristos: Dar cei nouă unde sunt? (Luca 17, 17) a rămas fără răspuns, deoarece aceştia erau absenți. De ce? Pentru că cei nouă, când au dat de bine, au uitat de Dumnezeu! Așa se întâmplă, foarte adesea, și astăzi. Numai când trecem prin necazuri, prin boli sau ispite, atunci cerem în mod stăruitor ajutorul lui Dumnezeu, dar îndată ce am scăpat de suferință, de sărăcie, de necaz, uităm de Dumnezeu. Însă Mântuitorul Iisus Hristos nu fericește pe cei nerecunoscători, ci pe cei recunoscători și mulțumitori lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El”, a evidenţiat Preafericirea Sa. Părintele Patriarh Daniel a precizat apoi că omul nerecunoscător, care nu mulţumeşte pentru binefacerile primite, decade spiritual şi se dezumanizează. „Omul credincios și demn mulțumește permanent lui Dumnezeu pentru că trăiește în creația lui Dumnezeu și o folosește, adică folosește aerul, apa, pământul, căldura soarelui și toate cele făcute de Dumnezeu pentru a susține viața umană. Iar oamenilor care-l ajută, credinciosul le mulțumește pentru că recunoștința este starea de sănătate a sufletului şi lumina vieții în comuniune și în demnitate. Evanghelia de astăzi ne cheamă, așadar, să ne umanizăm permanent, să devenim cât mai umani sau recunoscători, mulțumind lui Dumnezeu pentru binefacerile Lui și mulțumind oamenilor prin care Dumnezeu lucrează vindecarea noastră de boală sau izbăvirea noastră dintr-o situație dificilă. De aceea, în fiecare duminică și sărbătoare de peste an, iar în mănăstiri chiar în fiecare zi din săptămână, Biserica aduce mulțumire sau recunoștință lui Dumnezeu prin slujba Sfintei Euharistii sau a Sfintei Liturghii euharistice”, a spus Patriarhul României. La final, Preafericirea Sa a subliniat că nu Dumnezeu are nevoie de mulţumirea noastră, „ci noi avem nevoie ca să mulțumim lui Dumnezeu și oamenilor, pentru a crește în comuniune de iubire smerită și sfântă și a ne îmbogăți duhovnicește”, a îndemnat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.