Regiunile din România vor avea la dispoziţie 4,6 miliarde de euro

Data: 14 Iulie 2007

Regiunile României au disponibile, în perioada 2007 - 2013, peste 4,6 miliarde de euro pentru programe de dezvoltare, din care 3,72 de miliarde de euro reprezintă fonduri structurale, iar 880 de milioane de euro, contribuţia României. Aceste fonduri sunt disponibile în cadrul Programului Operaţional Regional - REGIO, lansat vineri, la Sibiu, de comisarul european pentru Politică Regională, Danuta Hübner, şi de Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely.

„Programul Operaţional Regional este un program foarte important, prin care vor fi finanţate proiecte ce vor contribui substanţial la dezvoltarea regiunilor României. Fondurile vor fi alocate diferenţiat pe regiuni, în funcţie de gradul de dezvoltare al acestora şi printr-o strânsă coordonare cu acţiunile realizate în cadrul celorlalte programe operaţionale, pentru a asigura o dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor ţării. Aş vrea să subliniez faptul că am pregătit la timp cadrul legal care ne permite lansarea licitaţiilor de proiecte pentru Axa 2, în 25 iulie 2007, aşa cum este stabilit în calendar“, a declarat Laszlo Borbely cu ocazia lansării proiectului. Evenimentul, desfăşurat sub titlul „Iniţiativă locală. Dezvoltare regională“, a prilejuit o întâlnire a celor doi demnitari cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai instituţiilor implicate în gestionarea şi monitorizarea Programului Operaţional Regional, care au avut astfel ocazia de a transmite mesajul regiunii pe care o reprezintă şi de a prezenta oportunităţile deschise de către REGIO pentru regiunea lor. Fondurile alocate prin REGIO - Programul Operaţional Regional reprezintă 19% din totalul fondurilor structurale alocate României în perioada 2007-2013. Acest program va finanţa proiecte care vor contribui la modernizarea celor opt regiuni de dezvoltare ale ţării prin investiţii publice în dezvoltare urbană, în infrastructura de transport, socială, de afaceri şi infrastructura turistică, pe şase axe prioritare de dezvoltare.