Reînnoirea bisericii româneşti din Sanremo

Pentru Biserica românească "Sfântul Nicolae" din Sanremo, Italia, duminică, 5 decembrie 2010, s-a scris o nouă filă de istorie. Catapeteasma nou-aşezată a fost sfinţită de Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor din Italia, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, fiind, de asemenea, binecuvântate lucrările de restaurare efectuate în incinta bisericii Parohiei "Sfinţii Chiril şi Metodie", ctitorie din secolul al XIX-lea a familiei Mavrocordat.

Secolul al XIX-lea a reprezentat pentru zona Sanremo (oraşul Sfântul Romulus - civitas Sancti Romuli) sfârşitul unei lungi perioade de confruntări armate pentru stabilirea finală a graniţei între Franţa şi Italia. Pe fondul noii stabilităţi politice şi mai ales din cauza unei clime excepţionale, au fost prezente în această zonă mari familii aristocrate din Rusia, Anglia, Olanda, Germania etc. În pleiada personalităţilor care au lăsat în urma lor importante edificii pentru posteritate, s-a înscris şi un nume românesc: prinţesa Elisabeta Mavrocordat, devenită Sora Blanche, stareţa Ordinului mănăstiresc al Carmelitanelor. În ciuda vitregiei vremurilor şi a informaţiilor fragmentare descoperite în arhivele locale şi regionale, astăzi putem desluşi elemente ale unui istoric privind viaţa prinţesei Elisabeta Mavrocordat şi mai ales pe cele cu privire la ctitoria familiei acesteia: Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Sanremo. Influenţe româneşti în arhitectură Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" a devenit biserica mănăstirii, trădând prin arhitectura ei originea românească (forma de cruce - cu trei abside), deşi ornamentele exterioare sunt realizate în stilul gotic târziu, caracteristic zonei şi epocii. Dacă în primii 70 de ani ai secolului al XX-lea s-a slujit în această biserică permanent, din cauza lucrărilor de construcţie la noua gară feroviară, întreruperea activităţilor de cult s-a produs în mod brusc, când întreaga mănăstire a fost mutată în zona de vest a oraşului, iar edificiile, demolate. Proiectul de demolare privea şi biserica. Timp de aproximativ 30 de ani s-au purtat tratative între Episcopia Romano-Catolică de Ventimiglia-Sanremo şi primăria din Sanremo spre a soluţiona această criză. Încheindu-se lucrările şi dându-se în folosinţă noua gară feroviară, s-a constatat că biserica se putea salva, construindu-se un perete subteran de susţinere de circa 30 m. Astfel, între anii 2003 şi 2005, prin efortul primăriei, susţinut şi de fundaţia bancară "Carige", structura exterioară a acesteia s-a consolidat prin ample lucrări de subzidire şi de întărire a zidurilor cu centuri de beton armat. Încredinţată parohiei ortodoxe române În anul 2008, în primele zile ale lunii decembrie, biserica a fost încredinţată nou-înfiinţatei parohii ortodoxe române din Sanremo, astfel încât, chiar în ziua de 6 decembrie, a fost săvârşită prima slujbă. În interiorul lăcaşului de cult, sub mormanele de moloz acumulate de-a lungul acestor zeci de ani, s-a descoperit unicul obiect liturgic rămas din patrimoniul vechii mănăstiri: o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae - semn de continuă purtare de grijă a acestuia şi faţă de noua comunitate, cea a românilor ortodocşi. Nu puţine şi uşoare au fost sarcinile de a efectua restaurarea interioară a bisericii. După un proiect depus şi aprobat la Comisia de Belle Arte a Sopraintendenzei din Genova, au urmat lucrările de restaurare interioară, la care şi-au dat mâna, deopotrivă cu arhitecţi şi restauratori italieni, specialişti români în domeniul restaurării şi picturii bisericeşti: prof. Alexandru Mărginean (Facultatea de Arte din Bucureşti), pictorul Ovidiu Puşcaşiu, maestrul Dan Toader, pictorul Mihai Trăistaru şi numeroase ajutoare din branşă. În răstimpul în care în interiorul bisericii culorile prindeau viaţă ca odinioară, în inima Moldovei, la Crăcăuani (jud. Neamţ), prindea formă noua catapeteasmă, lucrată cu mare măiestrie de meşterul Gheorghe Ursu şi ucenicii săi. Totodată, în capitala României, într-un mic atelier, se năşteau icoanele ce aveau să umple sufletele rugătorilor de la Sanremo. Noul iconostas al bisericii a fost sfinţit duminică, 5 decembrie, în ajunul hramului bisericii, de Preasfinţitul Episcop Siluan, care a binecuvântat şi lucrările de restaurare a bisericii.