Religie şi violenţă în Europa seculară

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 13 Iunie 2016

La Editura TRINITAS a Patriarhiei Române şi Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, lucrarea „Religie şi violenţă în Europa seculară - Dialoguri TRINITAS TV”. Volumul face parte din Colecţia Media Christiana, Seria TRINITAS TV.

Volumul reuneşte în cele peste 300 de pagini dialogurile dintre: prof. dr. Nicu Gavriluţă, decan al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social‑Politice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; pr. Nicolae Dima, jurnalist şi realizatorul emisiunii „Biserica azi” (TRINITAS TV), şi diac. lect. Sorin Mihalache, realizatorul emisiunii „Lumina Celui Nevăzut” (TRINITAS TV), dialoguri desfăşurate la postul de televiziune TRINITAS TV al Patriarhiei Române. Cele 11 emisiuni selectate şi publicate în această carte au fost difuzate în perioada 4 iunie 2013 - 24 septembrie 2015 la televiziunea Patriarhiei Române. Dialogurile au fost apoi transcrise şi adaptate în raport cu exigenţele textului scris, păstrându‑se însă nealterat caracterul lor iniţial. Tema principală a dialogurilor a fost fenomenul religios, înfăţişat sub chipurile sale actuale: toleranţa şi intoleranţa alterităţii, terorismul şi patologiile religioase, Halloweenul ca neopăgânism profitabil, familia şi substitutele moderne ale sacrului, secularizarea, fundamentalismul religios şi noua identitate a Europei, ciclul sărbătorilor pascale, maladiile şi splendorile singurătăţii etc.

„Toţi trei ne‑am dorit să rezulte o aprofundare teologică şi sociologică a unor situaţii cumplit de pragmatice şi actuale pentru lumea de azi. Am ţinut ca în convorbirile noastre să analizăm şi să interpretăm (teologic şi sociologic) teme vitale, trăite şi pătimite, în grade diferite, de fiecare dintre noi. Ele sunt adevărate «situaţii de viaţă» care‑l marchează profund pe homo religiosus contemporan. Am deplina convingere că dialogul nostru a fost unul colocvial, deschis, accesibil publicului larg. Toţi trei am încercat să ocolim banalitatea, vorbăria deşartă, «aflarea în treabă» ca «sport» naţional la români. Partenerii mei de dialog au reuşit de minune să pună în evidenţă importanţa decisivă a religiei în contextul societăţii contemporane, din ce în ce mai secularizată”, a precizat Nicu Gavriluţă în Cuvântul-înainte al volumului. Pentru uşurarea lecturii s‑a renunţat deliberat la referinţele bibliografice, precum şi la citate.