Reluarea dialogului Bisericii Ortodoxe cu Bisericile Vechi Orientale
În perioada 15-18 septembrie, Mănăstirea Abba Bishoy din Cairo, Egipt, găzduieşte lucrările Comisei mixte de dialog dintre Biserica Ortodoxă și Bisericile Vechi Orientale. Evenimentul are loc în Centrul „Logos” al aşezământului monahal aparţinând Bisericii Copte. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române la această întrunire fac parte Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, şi pr. prof. dr. Viorel Ioniță, consilier patriarhal onorific.
Potrivit mesajului Patriarhiei Ecumenice, membrii acestei comisii pregătitoare se vor ocupa cu receptarea de către fiecare Biserică Ortodoxă în parte a declarațiilor comune ale dialogului teologic ce au fost luate în trecut, cu perspectiva continuării acestuia, precum și cu provocările pastorale și sociale cu care se confruntă Bisericile noastre. Copreședinte al comisiei care se va constitui din delegații Bisericilor Ortodoxe va fi Înaltpreasfinţitul Părinte Emanuel, Mitropolit de Calcedon, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice.
„Dialogul teologic oficial dintre Biserica Ortodoxă și Bisericile Vechi Orientale a fost pregătit prin desfășurarea a patru întruniri neoficiale între anii 1964 şi 1971, după care au urmat alte patru întruniri oficiale între anii 1985 şi 1993. Patriarhia Ecumenică a solicitat delegațiilor ortodoxe să prezinte fiecare câte un scurt referat, care să poată fi prezentat în maximum 15 minute, cu privire la progresul receptării deciziilor luate în cadrul acestui dialog, precum și perspectivele continuării acestei receptări. Din partea Bisericii Ortodoxe Române va fi prezentat mai întâi felul cum au fost receptate rezultatele acestui dialog la nivelul Sfântului Sinod al Bisericii noastre, apoi modul cum au fost făcute cunoscute rezultatele respective în cercuri foarte largi din sânul acestei Biserici, prin studii și cărți publicate de diferiți teologi români. La acest capitol se va preciza că însuși părintele profesor dr. Dumitru Stăniloae, în curs de canonizare în cadrul Bisericii noastre, care a participat la o întrunire de evaluare a acestui dialog, desfășurată în vara anului 1971 la Addis Abeba, Etiopia, a publicat patru studii substanțiale prin care a analizat perspectivele de apropiere dintre Biserica Ortodoxă cea una și Bisericile Vechi Orientale”, ne-a transmis părintele profesor Viorel Ioniţă.