Remediu neașteptat pentru sindromul ochilor uscați

Data: 25 Feb 2022

Vă simțiți ochii uscați? Un mod de viață activ, cu multă mișcare, ar putea fi de folos împotriva acestei probleme oculare, sugerează un studiu restrâns realizat în cadrul Universității Waterloo din Ontario, Canada, prezentat în ediția din luna ianuarie a publicației de specialitate Experimental Eye Research.

„Pentru cei care se confruntă cu sindromul ochilor uscați, în loc să fie nevoiți să folosească picături de ochi sau alte tratamente specifice, ne-am propus prin acest studiu să aflăm dacă activitatea fizică poate fi un remediu alternativ”, a explicat unul dintre autorii cercetării, Heinz Otchere, doctorand al universității canadiene.

Studiul a inclus 52 de participanți, dintre care jumătate făceau exerciții pe banda de alergare de cel puțin cinci ori pe săptămână, în timp ce restul nu au făcut acest lucru mai mult de o dată pe săptămână. Cercetătorii canadieni au monitorizat nivelul de umiditate al ochilor cu cinci minute înainte și cinci minute după fiecare antrenament pentru toți participanții la studiu. S-a observat, astfel, după exercițiile fizice, o creștere a calității și stabilității peliculei lacrimale semnificativ mai mare în cazul persoanelor active comparativ cu cele mai puțin active. 

Având în vedere timpul tot mai lung pe care cei mai mulți dintre noi îl petrecem în fața calculatorului sau a altor dispozitive electronice, statisticile arată o creștere îngrijorătoare a cazurilor de sindrom al ochilor uscați, deoarece din cauza concentrării avem tendința să clipim mai rar. Trecerea la un mod de viață mai activ reprezintă o adevărată provocare în era digitalizării, când munca la calculator este din ce în ce mai răspândită, însă observațiile cercetătorilor canadieni de­mon­strează că mișcarea zilnică este bună inclusiv pentru sănătatea ochilor.

Pelicula lacrimală, care lubrifiază globul ocular de fiecare dată când clipim, este indispensabilă pentru sănătatea ochilor și pentru o vedere clară. În mod normal, această peliculă are în compoziție 98 la sută apă şi 2 la sută proteine şi lipide. Orice modificare a unuia sau mai multor elemente din compoziția acestei pelicule declanșează simptome supărătoare, precum senzația de nisip în ochi, durere asociată cu înroșirea ochilor, sensibilitate la lumină, vedere încețoșată care se clarifică doar după ce clipim, senzația de pleoape grele, iar cei care folosesc lentile de contact nu le mai tolerează. Atunci când simțim că avem ochii uscați, fie glandele lacrimale produc o cantitate prea mică de lacrimi, fie lacrimile sunt produse în cantități suficiente, dar se evaporă prea repede din cauza modificărilor care pot să apară în compoziția peliculei lacrimale. 

Timpul petrecut în fața calculatorului nu este singura cauză de apariție a sindromului ochilor uscați. O serie de afecțiuni, unele chiar grave, sau medicamente pe care le luăm pot fi, de asemenea, cauze ale acestor simptome oculare, de aceea, dacă ele persistă, cel mai bine este să discutați cu medicul oftalmolog pentru a depista cauza și a urma tratamentul potrivit. În nici un caz, sindromul ochilor uscați nu trebuie neglijat. Pe lângă rolul de lubrifiere a globului ocular, lacrimile au și un rol de protecție împotriva microbilor care pot să ajungă pe suprafața ochilor. Tratarea la timp previne apariția unor infecții grave la nivelul ochilor.(I. M.)