Resfinţire la Mănăstirea Lainici

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 22 Noiembrie 2010

Mănăstirea Lainici a îmbrăcat haină de sărbătoare cu ocazia marelui praznic al Intrării Maicii Domnului în Biserică. Un sobor de patru arhierei, în frunte cu Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a resfinţit vechea biserică a mănăstirii.

Mii de credincioşi din întreaga ţară s-au adunat duminică, 21 noiembrie, la Mănăstirea Lainici pentru a participa la resfinţirea bisericii cu hramul "Intrarea Maicii Domnului în Biserică". Sărbătoarea a început din ajunul praznicului cu slujba Vecerniei unită cu Litia, săvârşită de IPS Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Programul liturgic a continuat cu slujba de Priveghere. A doua zi, slujba de resfinţire a fost oficiată de IPS Irineu, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, şi de Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o esplanadă special amenajată în curtea mănăstirii. La final, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre rolul Maicii Domnului în viaţa Bisericii. "Sfânta Fecioară Maria, după naşterea din părinţii Ioachim şi Ana, a fost adusă la templu pentru a rămâne în grija lui Dumnezeu, pentru a fi hrănită de sfinţi şi pentru a se pregăti de marea cinste care-i fusese gătită. Nu putea să stea departe de Sfânta Sfintelor, pentru că ea însăşi este Sfânta Sfintelor, Rai Cuvântător şi mai desfătată decât cerurile. Prin prezenţa ei, templul Domnului s-a făcut sălaş al rugăciunii permanente, ea însăşi fiind Maica rugăciunii. Lângă odoarele Legii Vechi, tablele legii, toiagul lui Aaron, mana cea cerească, Sfânta Fecioară a petrecut ani de zile, până când îngerul lui Dumnezeu i-a vestit că va lua în pântece şi va naşte pe Cel ce cuprinde toate, pe Fiul celui Preaînalt. Maica Domnului este adusă la templu pentru a fi slujită de îngeri, pentru a fi mai desfătată decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii şi decât toate puterile cereşti". În continuare, IPS Irineu a arătat că Maica Domnului a fost proorocită în Vechiul Testament şi în ea toate cuvintele Scripturii vechi s-au limpezit şi s-au făcut depline. Ctitoria Sfântului Nicodim de la Tismana Actul de resfinţire a sfântului lăcaş a fost citit de arhim. Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, care a prezentat pe larg istoricul şi viaţa duhovnicească a cinstitului aşezământ. La final, toţi credincioşii au participat la o agapă frăţească. Biserica veche a Mănăstirii Lainici este, după tradiţie, ctitoria Sfântului Nicodim de la Tismana. În decursul timpului a fost de mai multe ori părăginită de vitregiile istoriei. A fost revigorată după Revoluţia din 1989, prin contribuţia oamenilor şi prin strădania obştii mănăstireşti, în frunte cu părintele Ioachim Pârvulescu.