Revenirea greco-catolicilor la Ortodoxie în 1948
Fotografia de epocă pe care o prezentăm îi arată pe protopopii greco-catolici în faţa Catedralei ortodoxe din Alba Iulia, la 21 octombrie 1948, care îşi manifestau actul de întoarcere la Biserica-mamă către ierarhii ortodocşi români, în frunte cu patriarhul Justinian Marina. Poate mulţi ar fi tentaţi să înceapă a acuza Biserica Ortodoxă pentru "nelegiuirea" făcută în 1948 cu sprijinul comuniştilor. Însă problema revenirii greco-catolicilor la Ortodoxie este mult mai complicată decât ar părea la prima vedere sau cum s-a propagat până acum de către istoricii catolici, apoi prin presa exilului românesc. Documentele de arhivă aduc elemente noi în legătură cu desfăşurarea evenimentelor din perioada octombrie 1948 şi cu cei care au fost implicaţi în această problemă. Apoi, acest proces istoric s-a consumat în lumina hotărârilor conferinţei Internaţionalei comuniste de la Belgrad din 1947. Astfel, dincolo de planurile de readucere a greco-catolicilor exprimate încă din perioada interbelică sau antonesciană, trebuie afirmat că documentele istorice înclină către o responsabilitate eminamente a lui Vasile Luca, cel însărcinat de către Biroul politic al PMR să se ocupe de problema cultelor. Planul său de rupere a clericilor şi credincioşilor greco-catolici de Vatican îl urmărea îndeaproape pe cel din Ucraina anului 1946, se pare nu în urma unui ordin primit de la Moscova, ci ca o dovadă de fidelitate faţă de politica sovietică. Apoi, planul a fost pus în aplicare cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, condus de Teoharie Georgescu, împreună cu Marin Jianu, comandantul Jandarmeriei. De asemenea, persoana care a cerut reţinerea episcopilor greco-catolici în Biroul politic al PMR a fost Ana Pauker. Deja vorbim de acea troikă care, din prea multă fidelitate faţă de Stalin, era în stare să facă din România o altă republică unională sovietică. Faţă de planul celor trei şi-a exprimat dezacordul Petru Groza, care cunoştea prea bine situaţia confesională din Transilvania şi nu întâmplător, în 1954, arăta că revenirea greco-catolicilor se făcuse "defectuos". Însă, cum era vorba de o problemă religioasă, atunci în aceste evenimente trebuia implicaţi ierarhii Bisericii Ortodoxe, despre care documentele vorbesc fie despre reticenţa unora de a participa, precum Nicolae Bălan, fie la sprijinul financiar sau în alt mod oferit de patriarhul Justinian unor clerici greco-catolici nereveniţi şi despre legătura cu Nunţiatura apostolică. Pe de altă parte, unii clerici reveniţi, de acum oamenii regimului, urmăreau ocuparea unor scaune episcopale din Ardeal, situaţie care a determinat un conflict între vechii şi noii ortodocşi.