Revista presei
- Site-ul Știri pe surse, citând Basilica, scrie că Patriarhul României le-a vorbit bucureștenilor prezenți duminică la sfințirea Bisericii „Sfinții Arhangheli” – Huedin despre Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. În acest context, Preafericirea Sa a precizat că iadul nu înseamnă nici „cazane cu smoală”, nici „foc material, văpaie”, ci un chin de mustrare a conștiinței pentru binele pe care ar fi putut să-l facă omul pe pământ și nu l-a făcut, pentru faptele rele de care nu s-a pocăit.
- Un frumos documentar despre „Stavropoleos, strada de basm a centrului istoric bucureștean”, publică revista Historia: „Numele străzii care dă din Calea Victoriei în centrul istoric se traduce prin «orașul crucii». Nici că se putea un nume mai potrivit, căci aici găsim micul tezaur brâncovenesc al Bucureștiului, biserica Stavropoleos. (...) Istoria frumoasei biserici datează tocmai din perioada fanariotă, mai exact din timpul lui Nicolae Mavrocordat. Se spune că un călugăr pe nume Ioanichie, după ce a plecat din Grecia, a poposit în București. A găsit adăpost la Biserica «Sfântul Ioan», locaș cunoscut și drept Biserica de la Hanul Grecilor, ridicată de Ghiorma Banul în 1564. Aici, în scurt timp, fiind un om inteligent, dar și un călugăr cu har, Ioanichie devine arhimandrit”.
- Active News scrie despre recunoștința pentru actorii care iubesc Biserica, exprimată de PS Timotei Prahoveanul la sărbătorirea Centenarului Teatrului „Constantin Tănase” din Capitală. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a menționat cu această ocazie legătura marelui actor, Constantin Tănase, cu Biserica, prin activitatea sa de cântăreț de cor din timpul studenției.
- Despre studentele la Teologie din vremea comunismului scrie Evenimentul zilei, pomenind, în primul rând, Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, condus, la vremea aceea, de arhimandritul Bartolomeu Anania. „Acolo am avut prilejul să o cunosc pe Anca Manolache, o persoană distinsă şi una dintre puţinele femei-teolog din România de atunci”, se precizează în articol. Anca Manolache avea trei licenţe: în Litere (spaniolă şi italiană), în Drept şi în Teologie, facultate absolvită în plină teroare stalinistă, în 1950.