Revista presei

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 21 Mai 2020

Presa consemnează trecerea la Domnul a IPS Pimen și faptul că fostul Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei din Suceava. 

Profit.ro publică un fotoreportaj despre redeschiderea bisericilor: „Departe de temerile autorităților sau din media legate de haos, dezordine sau buluceală, la Botoșani slujbele au fost în deplină ordine, iar spațiile între credincioși au fost chiar de metri, ceea ce sugerează că aceste întruniri religioase nu ar fi trebuit nicicând interzise în starea de urgență. (...) Participarea a fost semnificativă la locașurile de cult ale Patriarhiei Române, însă nu au fost aglomerări de persoane sau îmbulzelile preconizate anterior de media sau pe rețelele de socializare.” 

Ziua de Vest titrează: „Bravo, Mitropolia Banatului și Episcopia Romano-Catolică Timișoara!”, după ce acestea „au dat exemplu de conduită și de respect față de noile reguli instituite de starea de alertă (...). Astfel, la prima slujbă oficiată în aer liber la Catedrala Mitropolitană Timișoara, din Piața Victoriei, s-a păstrat cu strictețe distanțarea fizică între enoriașii reuniți în număr mare în fața locașului. Credincioșii s-au dovedit a fi bine instruiți, nu s-au înghesuit unul în altul și au avut măști pe față. La fel s-a întâmplat și la Domul Catolic din Piața Unirii. Episcopia Romano-Catolică Timișoara le-a pregătit scaune așezate la distanța de doi metri și slujba religioasă a decurs ca la carte.”

Ora de Sibiu semnalează că Biserica „Sfânta Treime” din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, a oferit suma de 6.000 de lei Şcolii Gimnaziale Nr. 3 din localitate. Banii vor fi folosiți pentru a se achiziționa dispozitivele necesare elevilor pentru a participa la cursurile on-line și provin din proiectul social-filantropic intitulat „Întinde o mână semenului tău”, demarat în luna ianuarie. „Cu această sumă primită acum se vor achiziționa dispozitive electronice, care vor fi puse la dispoziția familiilor cu mai mulți copii de vârstă școlară cu dificultăți financiare, pentru a-i ajuta să-și continue procesul de învățare on-line. (...) Așadar, în situația dificilă adusă de această pandemie, primăvara, anotimpul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, a devenit și anotimpul faptelor bune”, a spus profesorul de religie Aurel Mircea Onișor.