Revista presei

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 04 Septembrie 2020

Adevărul scrie despre „Căsuţa cu Bunătăţi” creată de un preot din Frumuşiţa: „Un preot cu inimă mare dintr-o comună gălăţeană a venit cu ideea construirii unei căsuţe unde oamenii pot dona alimente, haine, încălţăminte, rechizite şi produse de igienă pentru nevoiaşi”. Este vorba despre părintele paroh Laurenţiu Mocanu din Parohia Frumuşiţa, Protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi, care, impresionat de situaţia destul de grea a unor familii cu mulţi copii din localitatea Frumuşiţa, a hotărât să vină în sprijinul lor. „Trăim timpuri în care oamenii nu mai ştiu să împartă, dar nici nu mai ştiu să primească. Şi atunci am spus să facem un spaţiu în afara bisericii, ferit de ochii iscoditori, unde oamenii să pună un aliment, ce are fiecare, ca să ajungă la oamenii în nevoie”, a declarat părintele Mocanu. Între beneficiarii acestei activităţi social-filantropice, începută de două săptămâni, se numără foarte mulţi copii şi persoane vârstnice. Pentru a fi un exemplu bun în comunitate, preotul paroh aduce zilnic în „Căsuţa cu Bunătăţi” câte 30 de pâini.

Tot Adevărul publică un documentar despre mo­numentele UNESCO din România, văzute drept un „potenţial enorm, irosit prin prisma carenţelor legislative şi a valorificării precare”. Exceptând extinderea programului „Bisericile din Moldova” în anul 2010, prin includerea Bisericii „Învierea Domnului” a Mănăstirii Suceviţa, România nu a mai reuşit în ultimii 20 de ani realizarea nici unui dosar care să conducă la valorificarea unui monument în Lista Patrimoniului Mondial. „De altfel, nu puţini sunt cei care consideră că în anii ’90 ţara noastră a beneficiat de o oarecare clemenţă din partea organismelor internaţionale cu privire la modul în care au fost incluse pe listă o parte dintre obiectivele culturale”, afirmă ziarul. Experţii în domeniul patrimoniului consideră că problemele sunt legate, în special, de gestionarea deficitară a obiectivelor deja incluse, de lipsa unei finanţări adecvate şi de neimplementarea unor programe reale de protecţie, restaurare şi valorificare a obiectivelor. Mai mult, „lipsa programelor speciale de finanţare şi statutul juridic de proprietate incert, coroborate cu dezinteresul şi incapacitatea autorităţilor publice centrale şi locale în a gestiona aceste situaţii, pot conduce la degradarea iremediabilă a monumentelor care încă sunt pe lista UNESCO”, susține publicația.