Revista presei

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 16 Octombrie 2020

Radio România Actualități, Capital și Mediafax îl citează pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a subliniat miercuri că oprirea credincioşilor care nu locuiesc în Iaşi să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva este „ceva nemaiîntâlnit în istorie”. Preafericirea sa a precizat: „Tocmai pentru că există această restricţie, trebuie să intensificăm rugăciunile noastre către Sfânta Cuvioasă Parascheva, să ne ajute, să ne izbăvească de molima aceasta, de pandemie, şi să ne dăruiască bucuria de a retrăi sărbătoarea pomenirii ei în toată frumuseţea şi plinătatea ei”. 

PRO TV relatează că, la Iași, „a fost forfotă marți noapte în curtea Mitropoliei. Familia din Bucureşti care, de 17 ani, împodobeşte cu flori baldachinul şi-a împlinit misiunea şi de această dată”. „Avem aranjamente cu baza siclam, ne-am dorit să fie vesele, nu am combinat foarte multe tipuri de flori, avem trei tipuri de trandafiri, trei de crizantemă, crin imperial, mai multe tipuri de verdeaţă şi bradul care nu lipseşte niciodată. Pot să vă spun că în fiecare an bucuria este foarte mare și apreciem că sfânta ne primeşte să-i aducem flori de ziua ei”, a declarat Maria Bulat. Un tânăr a stat trei seri la rând să ducă la racla Sfintei Parascheva pomelnice pentru cei din alte judeţe, iar un altul a lansat pe internet o iniţiativă în urma căreia a depus în fața Mitropoliei, în numele altor persoane, nu mai puțin de 140 de ghivece cu flori.

Hot News și Agerpres semnalează, de asemenea, că Sfânta Parascheva a fost sărbătorită în condițiile stării de alertă, subliniind că a fost anulat pelerinajul care se organizează încă din anul 1641. „Un sobor de preoţi slujitori ai Catedralei Mitropolitane, condus de IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, au oficiat rugăciuni şi au participat la primele ore ale dimineţii de miercuri la procesiunea de scoatere a raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa a aproximativ 100 de persoane din Iaşi aflate în curtea mitropolitană, la distanţă, aşa cum cer normele de distanţare fizică în timpul pandemiei. După procesiunea făcută în jurul Catedralei Mitropolitane, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost depusă în baldachinul special amenajat în curtea mitropolitană, spre închinare”.