Revista presei
Știri de Sibiu consemnează că biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae”, monument istoric aflat în satul Gherdeal, care aparține de comuna Bruiu, județul Sibiu, va intra în restaurare și conservare, după mai mulţi ani de aşteptare. Lăcaşul, care datează din anii 1805-1808, este într-un stadiu avansat de degradare. În anul 2015, mai mulți voluntari și specialişti de la Centrul de restaurare şi conservare al Arhiepiscopiei Sibiului și de la Universitatea „Lucian Blaga“ au refăcut acoperişul bisericii pentru a evita distrugerea construcției și a picturilor din interior, dar s-a produs condens. În 2019, Ambulanța pentru monumente a refăcut hidroizolația.
Monitorul de Suceava semnalează că în perioada 1 iulie - 30 august, în județul Suceava, se desfășoară programul educațional-catehetic Școala de vară „Copii la altar”, complementar programului Școala de duminică, în cadrul parteneriatului Școală-Biserică. Programul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Sectorul teologic-educațional al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava. El se adresează deopotrivă preoţilor, pedagogilor și, în special, copiilor și tinerilor.
Zi de zi relatează că Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Recea, Protopopiatul Târgu Mureș, a primit duminică, 4 iulie, vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, prilej cu care a participat la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată de către un sobor de clerici în biserica mănăstirii, aflată sub oblăduirea maicii starețe stavrofora Cristina Chichernea. „Curățindu-ne inima de pofta cea rea și detașându-ne de toate deșertăciunile pământești, ne dovedim fii vrednici ai Bisericii noastre și ținem mereu aprinsă candela spiritualității românești”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
Știri pe surse anunță că în Long Valley, SUA, se construieşte o biserică de lemn în stil maramureşean, în amintirea Unirii de la 1918, dar şi în memoria eroilor neamului românesc. Proiectul a fost demarat în anul 2017 de părintele paroh Ionuţ Voicu, iar cele mai recente imagini publicate pe contul de Facebook al parohiei arată stadiul avansat al lucrărilor. Catapeteasma, crucile, clopotul, icoanele şi mobilierul au fost comandate şi sculptate de meşteri populari din satul Bârsana, Maramureș. Biserica va avea 32 de metri înălţime, 13 metri lăţime şi 30 de metri lungime.