Revista presei
Click! publică un articol despre modul în care Sfinții Apostoli Petru și Pavel au ajuns la înțelegere, devenind model în Biserică: „După pogorârea Duhului Sfânt, în sânul Bisericii primare se formase o comunitate creștină care dădea dovadă de o comuniune, dar și crea unele probleme care astăzi ar fi putut fi numite interculturale. (...) Rezolvarea diferendului dintre cei doi Apostoli s-a dovedit a fi soluția ideală, iar maniera în care s-a rezolvat a devenit un model pentru consensul bisericesc. (...) Dincolo de faptul că tradiția ne spune că au fost martirizați în aceeași zi, Sfinții Părinți au rânduit ca acești doi Apostoli să fie sărbătoriți împreună poate și pentru a ne arăta că în Împărăția lui Dumnezeu contează în primul rând râvna pentru Evanghelia lui Hristos, dar și interesul pentru păstrarea unității Bisericii. Astăzi, poate mai mult ca oricând, ar trebui să urmăm exemplul celor doi Apostoli și să ne unim, să ne iertăm și să ne aprobăm unul pe altul, în loc să căutăm noi și noi pretexte pentru a adânci neînțelegerile existente sau a crea noi divergențe”.
Gazeta de Nord-Vest consemnează că în Duminica a 4-a după Rusalii (a Vindecării slugii sutașului), Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, a târnosit biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, şi a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în curtea bisericii. Din soborul slujitor au făcut parte protopopul Careiului, pr. Florian Mocanu, starețul Mănăstirii Scărișoara Nouă, arhim. Spiridon Belei, protos. Visarion Beuca, slujitor al mănăstirii, preotul paroh Marius Zota, arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, arhid. Gherasim Nap, arhid. Nectarie Handrău, slujitor al Mănăstirii Scărișoara Nouă, alături de alți părinți din parohiile învecinate. După Sfânta Liturghie, ierarhul l-a hirotesit pe preotul paroh Marius Zota întru iconom stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce şi, de asemenea, alți binefăcători au primit diplome de vrednicie. La final, părintele paroh a mulțumit Preasfinţitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru prezență și pentru binecuvântarea de a fi în mijlocul credincioșilor și i-a dăruit, din partea Consiliului parohial și a credincioșilor, o bederniță brodată reprezentând praznicul Pogorârii Duhului Sfânt și un coș cu flori.