Revista presei
Portalul Doxologia publică un fotoreportaj despre sărbătorirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon de către creştinii africani din Ilalasimba, informaţiile fiind primite de la Centrul Misionar Ortodox din Kidamali, Tanzania: „Astăzi, 27 iulie, am vizitat parohia din satul Ilalasimba (locul în care dorm leii), cu ocazia sărbătoririi hramului: Sfântul Mare Mucenic, Doctor fără de arginți, Pantelimon. Ne-am bucurat văzând strădania sătenilor de a pregăti biserica pentru sărbătoare. Credincioșii au împodobit cu flori icoanele, iar aceste flori nu sunt ușor de procurat. S-a săvârșit Sfânta Liturghie, apoi a fost organizată o procesiune cu icoana Sfântului Pantelimon în jurul bisericii. Copiii au primit rechizite școlare, iar adulții au primit pachete cu alimente”, se spune în scurtul jurnal al centrului misionar amintit.
Monitorul de Suceava scrie despre o frescă veche descoperită la Cernăuţi: „O pictură murală cu o vechime de aproximativ 140 de ani, care îl înfățișează pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, a fost descoperită de colaboratorii Centrului Cultural-Istoric de pe lângă Universitatea din Cernăuți în paraclisul fostei Reședințe Mitropolitane din Cernăuți. Fresca «Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava», ocrotitorul Bucovinei, a fost ascunsă sub un placaj de ghips timp de 77 de ani.
Potrivit ghidului universității, prof. Nicolae Costaș, fresca a fost realizată până în 1882. Reședința mitropoliților Bucovinei și Dalmației din Cernăuți (Ucraina) este un ansamblu de clădiri construit între anii 1864 şi 1882, pe baza planurilor celebrului arhitect ceh Josef Hlávka. Ansamblul aparține în prezent Universității din Cernăuți și a fost inclus în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO în anul 2011”.