Revista presei
Adevărul de Constanța consemnează că, la data de 1 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Anul Nou bisericesc şi momentul când Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a început activitatea publică de propovăduire a Evangheliei. Citând Agenţia de Presă BASILICA a Patriarhiei Române, publicaţia notează că această sărbătoare a fost împrumutată de la evrei, care celebrau la această dată Anul Nou civil, fiind statornicită de către Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic ca un început al mântuirii creştinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor, vestind tuturor anul bineplăcut Domnului. Cotidianul menţionează şi faptul că, la 1 septembrie, Biserica a rânduit să fie pomenit Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la naşterea Mântuitorului Hristos.
Monitorul de Suceava scrie că, în zilele de 2 și 3 septembrie 2021, se desfăşoară a XXVI-a ediție a simpozionului de istorie „Colocviile Putnei”, organizată de Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Comunicările sunt susţinute fizic și online, iar coordonarea este asigurată din Sala de conferințe a Centrului cultural „Mitropolit Iacov Putneanul” de la Mănăstirea Putna. Cercetătorii care vor prezenta comunicări sunt: Ștefan S. Gorovei (Iași), Mihai Bogdan Atanasiu (Iași), Maria Magdalena Székely (Iași), Ioan-Augustin Guriță (Iași), Mihai Anatolii Ciobanu (Chișinău), Eduard Rusu (Iași), Liviu Papuc (Iași), Ivan Biliarsky (Bulgaria), Elena Firea (Cluj-Napoca), Alice Isabella Sullivan (SUA), sora Georgiana Diaconița (Mănăstirea Dragomirna), protos. Dosoftei Dijmărescu, protos. Iustin Taban, ierod. Timotei Tiron și monah Alexie Cojocaru de la Mănăstirea Putna. Temele abordate vizează istoria lui Ștefan cel Mare și a Mănăstirii Putna, biografia unor ierarhi ai Moldovei cu metania în Mănăstirea Putna, fapte și evenimente din jurul Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni, care a avut loc la Putna în 15 august 1871 și de la care se împlinesc în acest an 150 de ani, istoria muzicii bisericești în Moldova, frescele din Moldova în secolele XIV-XV, date din biografia unor sfinți ai Moldovei, precum și informații noi despre colecțiile și arhivele mănăstirilor Sucevița și Dragomirna.