Revista presei

Agerpres consemnează că Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a îndemnat, în predica ţinută la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la trăirea creştinismului „în plenitudinea lui”, prin faptele bune pe care credincioşii sunt chemaţi să le îm­pli­nească: „Sfântul Dimitrie, sfinţii mucenici, prăz­nuirea lor, icoanele lor trebuie să ne înflăcăreze şi pe noi ca să-L mărturisim pe Hristos. Sfinţii mucenici L-au mărturisit prin moartea lor sângeroasă. Noi suntem chemaţi să-L mărturisim prin viaţa noastră luminată de prezenţa Duhului Sfânt şi strălucitoare prin faptele bune pe care suntem chemaţi să le împlinim ca dovadă a credinţei noastre în Hristos Cel mort şi înviat pentru noi şi a noastră mântuire”. Ierarhul a amintit că una din icoanele din secolele VI sau VII din Biserica Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Tesalonic îl reprezintă pe acesta în momentul în care este ucis cu suliţele şi în care un înger îi aşază pe cap cunună strălucitoare: „Tuturor Dumnezeu ne-a făgăduit această cunună dacă împlinim cuvântul Lui”.

Tot Agerpres amintește că Sfântul Cuvios Di­mitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului, a trăit în timpul împăraţilor româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan (secolele XII-XIII), la câţiva kilometri de oraşul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, Basarabov, pe valea râului Lom, unde a fost păstor de vite: „Apoi, iubind liniştea şi nevoinţa monahală, s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov”. Mai târziu, „s-a aşezat pe valea stâncoasă a râului Lom, într-o peşteră mică şi umedă. Acolo s-a nevoit mulţi ani în neştiute osteneli pustniceşti, în foame, în lipsuri, în sete şi chin, răb­dând grele ispite de la diavoli. Apoi, (…) s-a retras între două pietre mari şi acolo, rugându-se, s-a mutat cu pace la cereştile lăcaşuri. După mult timp, râul Lom (...) a risipit cele două pietre în apă împreună cu moaştele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Mai târziu, prin pronia lui Dumnezeu, au fost des­coperite sfintele sale moaşte şi au fost duse la biserica satului Basarabov. (...) În timpul războiului ruso-turc din Balcani (...), la stăruinţa unui bun creştin român, Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate cu mare cinste în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, unde se află şi astăzi”.