Revista presei
- Adevărul de Pitești semnalează că cea mai veche mănăstire rupestră din România este într-o avansată stare de degradare. Aflată în satul Jgheaburi, la 50 de kilometri de Piteşti şi 165 km de Bucureşti, într-una dintre cele mai frumoase comune din Argeş, Corbi, mănăstirea rupestră Corbii de Piatră este cunoscută ca „biserica din piatră”. Lăcaşul de cult construit direct în stâncă este menţionat în numeroase ghiduri turistice. Aici se află şi cel mai vechi ansamblu de pictură din România, realizat în secolul al XIV-lea, înaintea celui din Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Ansamblul a fost reînfiinţat în timpul domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521). Din păcate, mai bine de 80% din pictura interioară este afectată de umiditatea ridicată (95%). Fără un proiect care să înceapă în anii următori, această mănăstire-unicat riscă să ajungă o ruină. Soluţia eficientă ar fi accesarea de fonduri europene, deoarece costurile estimative pentru reabilitarea mănăstirii se ridică la aproximativ 5 milioane de euro. Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a dat detalii publicaţiei amintite privind eforturile de restaurare ale Mănăstirii Corbii de Piatră şi legate de personalităţile implicate în aceste proiecte: „Arhiepiscopia şi stareţul Ignatie al Mănăstirii Corbii de Piatră sunt angrenaţi în desăvârşirea proiectelor lucrărilor, atât de complicate şi costisitoare, pentru o restaurare ştiinţifică a Mănăstirii Corbii de Piatră”.
- Știri pe surse anunță că noua biserică românească de la Orbassano, în zona metropolitană a orașului Torino, își va deschide ușile pentru sfintele slujbe începând de sâmbătă. Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, va oficia prima slujbă şi o rugăciune de mulțumire, anunță parohul Eugen Bînzari. „Vă așteptăm cu mare bucurie, respectând condițiile medicale, igienice și de siguranță, în vremea pe care o trăim, la acest moment unic și mult dorit”, a scris preotul pe pagina de Facebook a parohiei. Evenimentul reprezintă o bucurie, dar și o ușurare pentru comunitate, care, așa cum procedează mai multe parohii din diasporă care nu au clădire proprie, trebuie să elibereze spațiul în care se slujește duminica și să-l amenajeze din nou la fiecare utilizare. Parohia „Sfântul Mucenic Emilian” din Orbassano a fost înființată în anul 2016, iar construcția bisericii a început în septembrie 2019.