Ridichea neagră, tratamentul minune împotriva răcelii
Grație proprietăților sale antimicrobiene și antibacteriene, dar și nutrienților și antioxidanților puternici pe care îi conține, ridichea neagră este un remediu excelent în numeroase afecțiuni: hepatice, biliare, urinare. Ridichea neagră favorizează, totodată, o circulație corectă a sangelui, scade colesterolul și previne apariția bolilor de inimă. Această rădăcinoasă are un conținut ridicat de vitamina C, dar nu lipsesc din compoziția sa nici sodiul, potasiul, fosforul, iodul, sulful, magneziul, vitaminele A și B, chiar dacă cele din urmă sunt prezente într-o cantitate mai mică.
Egiptenii, romanii și arabii foloseau ridichea neagră încă din vremuri îndepărtate pentru calitățile sale medicinale, iar la Paris, în perioada Renașterii, ridichii negre i se spunea „hreanul parizienilor”. Partea cea mai des folosită a legumei este rădăcina, dar specialiștii susțin că poate fi utilizată în totalitate: frunze, inflorescențe, semințe.
Ca multe rădăcinoase, şi ridichea neagră se consumă crudă, în general în componenţa salatelor. În gastronomia franceză, ea se adaugă şi în sosuri pe post de condiment. În general, francezii o folosesc ca garnitură pentru somon, ficat de gâscă sau avocado. Pentru cei aflați la dietă, trebuie cunoscut faptul că ridichea neagră stimulează apetitul, de aceea nu trebuie consumată în cantităţi mari. Doza zilnică recomandată pentru tratarea diverselor afecţiuni este de 100ml până la 400 ml suc de ridiche, însă ea poate provoca tulburări digestive, atenționează medicii.
Rețetă:
Sirop de ridiche neagră cu miere de albine
Ingrediente: 1 ridiche neagră; 2-3 linguri miere de albine
Mod de preparare: Necurățată de coajă, ridichea se spală foarte bine cu apă rece și se șterge cu un prosop. Se taie deasupra (acolo unde au fost frunzele) un capac, care se va da deoparte, iar cu o linguriță sau un cuțit se va scobi în interior și i se va scoate miezul, lăsând cam 1 centimetru de conținut de jur împrejur. Se pune miere de albine în ridiche până la jumătate, se acoperă ridichea cu capacul ei și se lasă la macerat peste noapte pentru a se forma siropul. Siropul sau sucul de ridiche neagră de toamnă este foarte plăcut la gust.
Opțional, din miezul de ridiche rămas se poate prepara o salată sau se pot tăia feliuțe subțiri de ridiche pe care se presară zahăr. Se lasă la macerat peste noapte. Ambele sunt benefice în combaterea tusei, a gripei sau răcelii și răgușelii.