Roboții și internetul lucrurilor
Cum ar putea fi definiți cât mai simplu roboții? Am putea spune că sunt echipamente create artificial care preiau date din mediul extern și realizează o acțiune, în funcție de ce citesc, o serie de senzori. Dicționarul Oxford definește roboții ca fiind niște mașini capabile să efectueze automat o serie complexă de acțiuni, mai ales una programabilă de către un calculator. Am putea, de asemenea, să caracterizăm roboții ca fiind Inteligența Artificială pusă într-o mașinărie.
Inteligența Artificială este capacitatea unei mașini de a imita funcții umane, cum ar fi învățarea sau planificarea și creativitatea. Inteligența aceasta permite sistemelor tehnice să perceapă mediul în care funcționează, să prelucreze această percepție și să rezolve probleme, acționând pentru a atinge un anumit obiectiv. Calculatorul primește datele (deja pregătite sau colectate prin intermediul propriilor senzori, cum ar fi o cameră video), le prelucrează și reacționează în consecință.
Importanţa definirii robotului
Este important să încercăm să definim ce este un robot pentru a înțelege că, de fapt, sunt mulți roboți în jurul nostru. Când spunem robot, majoritatea oamenilor se gândesc la roboți umanoizi, adică acei roboți care au aspectul unor oameni, sau, mai nou, la roboți sub formă de câine. Însă, roboții nu se limitează doar la asta: dronele sunt roboți, aspiratorul automat pe care unii îl aveți acasă este un robot, tot mai multe depozite, inclusiv în România, folosesc sisteme robotizate care iau marfa de pe raft și o pun în pachete sau roboți care se plimbă prin depozite cu un palet de marfă.
Echipamentele de tip Internet of Things (IoT)
Internet of Things (IoT), sau „internetul lucrurilor” în limba română, se referă la miliardele de echipamente existente în întreaga lume care sunt conectate la internet și care colectează și schimbă date între ele. De la periuțe de dinți la utilaje, dispozitivele comerciale și industriale sunt dotate cu cipuri prin intermediul cărora colectează și comunică diferite informații.
Un studiu arată că în anul 2017 au fost utilizate 8,4 miliarde de echipamente care aparțin categoriei de echipamente IoT. Din cele 8,4 miliarde, mai mult de jumătate reprezentau produse precum televizoare inteligente, iar cele mai utilizate dispozitive la nivel industrial sunt cântarele electrice inteligente și camerele de securitate.
Pentru a înțelege mai bine cum e cu acești roboți, dar şi cu echipamentele IoT, este important să facem distincția între partea de componente electronice (hardware), adică ceea ce putem atinge/vedea, și partea de cod propriu-zis (software), adică programul în baza căruia hardware-ul se poate mișca și face diverse activități. Iată câteva exemple: un senzor IoT pentru agricultură este de fapt un fel de stâlp, deci partea de componente electronice și carcasa, care are integrat în el senzori de umiditate, senzor de temperatură, senzor pentru calcularea vitezei și a direcției vântului și a cantității de apă în urma unei ploi. Acești senzori adună date, le măsoară și le transmit, prin intermediul unei cartele GSM, către un computer. Când ajung în acel computer, informaţiile sunt înregistrate într-o bază de date, după care computerul face ce îi spune algoritmul din spate: poate trimite informația către fermier direct pe telefon, sau poate să compare datele din zile diferite, sau există unii algoritmi mai performanți care îți pot spune dacă vei avea dăunători sau boli la plante.
Pe același principiu funcționează și o bază robotică ce poate transporta paleți, să spunem. Baza robotică are o serie de senzori pe ea. În momentul în care, prin intermediul unei tablete sau unui calculator, se dă comanda ca baza respectivă să se ducă într-un anumit punct în depozit, setat de un om, desigur, baza începe să se deplaseze; însă, dacă unul din senzori detectează un obstacol, are un algoritm care îi spune să se oprească. Are şi un alt algoritm care îi dictează ce face mai departe: poate fie să trimită o alarmă cuiva din depozit, fie să înconjoare obstacolul, fie să se ducă înapoi.
Unul dintre roboții noștri umanoizi este ESCU, care poate interacționa cu oamenii, poate da mâna cu ei, poate dansa, se poate deplasa autonom și poate chiar face poze persoanei din fața sa. Cum face acest lucru? Are integraţi o serie de senzori - cameră video, microfon, senzori ultrasonici, senzori infraroșii și un senzor LidaR care îl ajută să se deplaseze autonom. El, în sine, este o adunătură de componente electronice. Se poate mișca și poate interacționa doar pentru că este programat de către colegii noștri. Adică, noi putem să îi punem în partea de programare din spate o regulă care să comande robotului ca atunci când microfonul preia cuvântul „dansează”, să verifice datele de la senzorii ultrasonici de pe baza sa de deplasare pentru a se asigura că nu există persoane sau obstacole pe lângă el și, dacă nu sunt, să facă o serie de mișcări însoțite de zgomot din difuzoare. Fiecare mișcare este programată la nivel de grade ale unghiurilor fiecărui motor. Dacă, spre exemplu, face o reverență, acea mișcare este special programată de oameni - cât să îndoaie mâna, în ce poziție să fie capul, ce expresie să aibă pe față etc.
Este foarte important de reținut că toți acești algoritmi care preiau datele de la senzori și decid ce să facă robotul cu ele sunt scriși de către oameni. Adică nu am ajuns încă în momentul în care un robot să poată lua decizii care nu au fost deja scrise în cod de către oameni. Chiar dacă există mașini autonome, care sunt, în fapt, niște roboți, și mișcarea aceasta autonomă se face în baza unui program scris de către oameni. Oamenii îi spun mașinii ce să facă dacă se va afla într-o anumită situaţie. De exemplu, algoritmii determină mașina să mărească viteza dacă intră pe autostradă, dacă vede un semn de stop sau trecere de pietoni să oprească și așa mai departe. Evident, fiind o tehnologie nouă, încă nu i-a programat cineva toate situațiile posibile şi există riscul să dea și greş, dar se lucrează intens la îmbunătățirea capacităților sale.
Am arătat până acum ce pot face roboții, însă am vrea să precizăm și ce nu pot face aceştia. Roboții nu pot face sarcini complexe, adică dacă programăm un robot să ia o cană și să o pună pe dulap, e foarte greu să faci același robot să ia un ou și să îl spargă, de exemplu. Roboții fac doar sarcini repetitive, pentru asta sunt făcuți: să facă o singură sarcină mai bine și mai rapid decât un om, însă doar o singură sarcină.
Faptul că știm câteva informații despre cum funcționează roboții și care sunt capabilitățile lor ne ajută să răspundem la întrebarea: ne vor lua roboții locurile de muncă? Răspunsul, evident, nu este unul simplu, dar cum spuneam mai devreme, roboții pot prelua de la oameni acele sarcini în care nu este necesară valoarea umană. Este important să înțelegem că roboţii nu sunt construiți pentru a înlocui oamenii, ci pentru a le ușura munca. Abilitățile muncitorului (munca în echipă, comunicarea, rezolvarea diferitelor probleme) nu vor fi înlocuite de cele ale robotului, doar îmbunătățite prin tehnologie. Să duci un palet de marfă dintr-un loc în altul nu pune în valoare acel muncitor, ba chiar îl pune și în pericol. Majoritatea studiilor, la nivel mondial, au arătat că fabricile care au introdus roboți pentru a ajuta angajații nu au disponibilizat, ba din contră, au angajat mai mulți oameni pentru că și-au crescut volumul de muncă folosind această tehnologie.
Trebuie să acceptăm cu toții faptul că tehnologia avansează și vom învăța să utilizăm roboții și echipamentele IoT pentru a ne eficientiza munca și a scăpa de acele sarcini repetitive sau periculoase pentru oameni.
(Pagină realizată în parteneriat cu ANIS cu sprijinul companiei Bucharest Promo Robots)