România ar putea rata îndeplinirea criteriilor de la Maastricht
România ar putea rata îndeplinirea criteriilor de la Maastricht în primul an în care a devenit membră a Uniunii Europene, dacă nu va menţine o politică fiscală restrictivă, potrivit evaluării boardului executiv al Fondului Monetar Internaţional, publicată marţi. FMI avertizează România asupra riscului lărgirii dezechilibrului de cont curent extern şi asupra posibilităţii unei noi accentuări a presiunilor inflaţioniste, ca urmare a cererii interne solide, alimentată de expansiunea rapidă a creditelor, de politica fiscală prociclică şi de majorarea salarială. Boardul executiv al Fondului Monetar Internaţional cere României să implementeze o politică fiscală mai restrictivă în 2007, care să conţină cererea internă şi fixarea de ţinte fiscale prudente pe termen mediu, potrivit declaraţiei reprezentantului FMI în România, Juan Jose Fernandez-Ansola, făcută după reuniunea boardului, desfăşurată la 23 mai, dedicată discuţiei consultărilor anuale cu România. Boardul FMI a subliniat nevoia de creştere permanentă a veniturilor şi a apreciat planurile privitoare la întărirea administraţiei fiscale şi lărgirea bazei de impozitare, în contextul în care România are cheltuieli mari şi o rată scăzută de venituri. FMI a cerut autorităţilor române să întărească gestionarea finanţelor publice şi să restrângă creşterea cheltuielilor. FMI mai cere României şi să pună mai mult accent pe calitatea şi pe structurarea cheltuielilor publice. În acest sens, FMI recomandă României să evite multiplele rectificări bugetare şi aglomerarea cheltuielilor într-o perioadă scurtă. De asemenea, toate cheltuielile aprobate ar trebui să fie reflectate în buget. Boardul FMI încurajează România să dezvolte un cadru fiscal pe termen mediu, care să accentueze transparenţa şi eficienţa planificării şi execuţiei bugetare şi să îmbunătăţească eficienţa absorbţiei de fonduri ale Uniunii Europene.