România, în coada listei cu produse protejate la nivel european

▲ Tot mai multe ţări îşi protejează tradiţia prin înscrierea produselor alimentare în cursa pentru o etichetă care să le ateste unicitatea ▲ Astfel, la nivel european sunt înregistrate 844 de produse tradiţionale recunoscute, împărţite în trei categorii: produse cu denumire de origine protejată, cu indicaţie geografică protejată şi specialităţi tradiţionale garantate ▲ Acestea au caracteristicile unui brand în sensul că, odată obţinută eticheta, produsul nu mai poate fi fabricat sub aceeaşi denumire şi aceeaşi reţetă în nici un alt colţ al lumii ▲

Încă înainte de aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană s-a tot vorbit despre oportunitatea producătorilor români de a-şi înregistra produsele tradiţionale în circuitul european. Cu toate acestea, la un interval de doi ani de când România a devenit stat membru, nici un produs nu a fost înscris în lista produselor tradiţionale recunoscute de UE, aflându-se în coada clasamentului, alături de alte cinci ţări: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Malta. Acest lucru se întâmplă deşi, la nivel naţional, Ministerul Agriculturii a indentificat şi atestat 2.070 de produse tradiţionale autohtone, iar la nivel naţional s-a înfiinţat un Oficiu pentru Produsele Tradiţionale. România ar putea totuşi să părăsească zona codaşă de pe lista UE datorită Magiunului de Topoloveni, produs tradiţional pentru care aşteaptă acordul Comisiei Europene în ceea ce priveşte îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru a primi sigla de produs cu „Indicaţie Geografică Protejată“. Odată obţinută protecţia europeană, nicăieri în alt colţ al lumii nu se va putea produce spre comercializare un produs cu acelaşi nume. 844 de produse tradiţionale recunoscute în UE Atestarea produselor tradiţionale presupune recunoaşterea tradiţionalităţii unui produs prin intermediul înregistrării sale în conformitate cu prevederile legale. Atestarea produselor se face doar la cererea producătorilor, care trebuie să depună şi un caiet de sarcini la Ministerul Agriculturii. Procesul de certificare presupune mai multe etape; diferite direcţii româneşti de inspecţie vor merge la fabrică, pe banii producătorului, pentru a verifica procesul de producţie, ingredientele, cantitatea, consistenţa, amestecul, condiţiile de ambalare, păstrare, depozitare. Înregistrarea produselor tradiţionale româneşti la nivel european ar putea dura aproximativ doi ani. La nivelul Uniunii Europene sunt recunoscute 844 de produse tradiţionale, împărţite pe mai multe categorii: cu denumire de origine protejată (DOP) - 459; cu indicaţie geografică protejată (IGP) - 362 şi specialităţi tradiţionale garantate (STG) - 20. Printre produsele înregistrate se numără băuturi, miere, ouă, bere, carne, brânzeturi, uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.), măsline, fructe, legume şi cereale proaspete sau prelucrate, peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate, produse din carne preparată, sărată, afumată, produse de cofetărie, patiserie şi panificaţie, ulei de măsline, esenţe şi condimente. Produse DOP şi IGP Potrivit legislaţiei, indicaţia geografică reprezintă numele unei regiuni, al unui loc bine determinat sau al unei ţări, care serveşte la desemnarea unui produs originar din această arie geografică, a cărui calitate sau reputaţie poate fi atribuită mediului geografic respectiv şi a cărui producţie/prelucrare/preparare are loc în zona geografică definită. Denumirea de origine reprezintă numele unei regiuni, al unui loc bine determinat sau al unei ţări, care desemnează un produs originar din această arie geografică, a cărui calitate sau caracteristici fundamentale sunt în mod esenţial sau exclusiv datorate unui mediu geografic dat şi a cărui producţie/prelucrare/preparare are loc în zona geografică definită. Pot fi considerate denumiri de origine sau indicaţii geografice şi anumite nume geografice sau ne-geografice tradiţionale, desemnând produse originare dintr-o regiune specifică, a căror calitate este în mod esenţial datorată unui anumit mediu geografic. De asemenea, în anumite condiţii, anumite denumiri geografice pot fi înregistrate ca denumiri de origine atunci când materiile prime ale produselor în cauză provin dintr-o arie geografică mai mare sau diferită de cea de prelucrare. Materiile prime acceptate sunt carnea, laptele şi animalele vii. Acestea trebuie să provină dintr-o arie limitată şi să fie produse în condiţii speciale, a căror îndeplinire să fie verificată printr-un regim de inspecţie. Totuşi, în baza articolului 2 al Regulamentului 510/2006, aceste nume trebuie să fi fost recunoscute ca denumiri de origine în ţara de provenienţă înainte de 1 mai 2004. Avantajele producătorilor Promovarea produselor tradiţionale româneşti poate aduce beneficii considerabile economiei rurale, în special în zonele mai puţin favorizate sau îndepărtate, prin sporirea veniturilor producătorilor agricoli şi reţinerea populaţiei rurale în zonele respective. Tendinţa europenilor de a consuma produse nemodificate genetic şi ecologice dă garanţia producătorilor că vor avea profit. Mai mult, înregistrarea produsului în spaţiul comunitar îi garantează producătorului că pe piaţa respectivă nu vor apărea produse cu aceeaşi reţetă şi acelaşi nume, dar fabricat cine ştie în ce regiune geografică. Riscul acesta va fi îndepărtat odată cu înregistrarea produsului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. De asemenea, din punctul de vedere al consumatorului, acesta preferă un produs protejat întrucât pe etichetă dispune de informaţii referitoare la originea produselor, caracteristicile specifice ale acestora datorate zonelor geografice, provenienţa şi metodele tradiţionale de producţie. ▲ Produsele tradiţionale, motiv de dispută între statele europene Patru delicatese au intrat pe lista produselor alimentare protejate în Uniunea Europeană, un domeniu cunoscut că are o lungă istorie de dispute comerciale şi insulte naţionale, relatează „EUobserver“. Ridichile din oraşul italian Verona, şofranul din Sardinia, uleiul de măsline din regiunea spaniolă La Alcarria şi stridiile de pe insula franceză Oléron se numără acum printre cele peste 800 de produse recunoscute oficial ca având legătură cu un loc anume. Aceasta înseamnă că ele pot fi numite după acea regiune numai dacă sunt produse într-adevăr în acel loc, în încercarea de a-i opri pe producători să vândă bunuri de calitate inferioară sub o marcă de calitate superioară. Danemarca şi Grecia s-au luptat câţiva ani în Justiţie pentru utilizarea numelui Feta. În cele din urmă, Grecia a obţinut dreptul exclusiv să folosească numele pentru brânza sfărâmicioasă de capră, deşi produsul încă este revendicat în alte ţări, precum Bulgaria sau Turcia. ▲ Clasamentul pe ţări cu produse certificate şi recunoscute la nivelul UE: Italia - 177; Franţa - 163; Spania - 123; Portugalia - 114; Grecia - 86; Germania - 66; Anglia - 31; Cehia - 17; Austria - 13; Belgia - 12; Polonia - 8; Olanda - 7; Finlada - 5; Irlanda, Slovacia, Suedia, Luxemburg - 4; Danemarca - 3; Cipru, Ungaria, Slovenia - 1; Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, România - 0. Registrul de denumiri de origine protejate şi de indicaţii geografice protejate poate fi accesat pe internet: http://ec.europa.eu/agriculture/qual/fr/1bbaa_fr.htm