România nu va putea îndeplini parametrii fixaţi de FMI
▲ România ar putea înregistra până la sfârşitul anului o contracţie economică de 8%, care va determina inclusiv o modificare a ţintelor de deficit ▲ La jumătatea lunii iulie, ministrul Finanţelor estima că economia României s-ar putea contracta în acest an cu 6,5-7,1%, în condiţiile în care FMI a cerut ca deficitul să nu fie mai mare de 4,6 ▲
România nu va putea să îşi îndeplinească parametrii fixaţi în acordul cu Fondul Monetar Internaţional pentru sfârşitul acestui an, în primul rând din cauza scăderii economice mai mare decât cea estimată, susţine preşedintele ţării, Traian Băsescu. „Nu se pune problema să întrerupem acordul cu Fondul. În primul rând, realitatea corectă este că parametrii primelor şase luni arată că România a rămas în angajamente în acordul cu Fondul“, a spus Băsescu. El a fost întrebat, în acest context, dacă România şi-a atins ţintele, răspunzând afirmativ. „Ce putem anticipa este că nu vom putea să ne îndeplinim parametrii fixaţi în Acord pentru 31.12 şi asta din mai multe motive. Cel mai serios motiv este pentru că vom avea o cădere economică mai mare decât cea estimată, mai mare de -4. Şi atunci lucrurile trebuie puse în acord. Dacă vom avea o cădere economică mai mare de -4, şi încasările la buget vor fi mai mici decât cele estimate bazat pe -4, ceea ce înseamnă că şi deficitul va fi mai mare, şi atunci trebuie găsite formule de compensare a deficitului pentru a rămâne undeva la 4,6“, a spus Băsescu. „Se vor modifica şi ţintele de deficit“ România ar putea înregistra până la sfârşitul anului o contracţie economică de 8% care va determina inclusiv o modificare a ţintelor de deficit, a declarat ministrul Finanţelor Gheorghe Pogea. „Vom face o modificare a proiecţiei cadrului macroeconomic. Veţi vedea în perioada următoare că prognoza privind situaţia economică din ţările UE se va înrăutăţi. Şi România se va situa în această situaţie, privind contracţia în semestrul doi. Drept urmare, se vor modifica şi ţintele de deficit. O contracţie economică de 8% poate să existe“, a spus Pogea. Înrăutăţirea cadrului macroeconomic urmează să determine noi ajustări ale cheltuielilor publice, cu precădere cheltuielile cu personalul. Potrivit lui Pogea, Ministerul Finanţelor lucrează la „normative de personal ce ar ajuta la distribuirea mai eficientă a cheltuielilor publice“. La jumătatea lunii iulie, ministrul Finanţelor estima că economia României s-ar putea contracta în acest an cu 6,5-7,1%. Ministrul a apreciat ca, în al doilea semestru al acestui an, contracţia economică s-ar putea agrava comparativ cu primul semestru, subliniind ca înrăutăţirea situaţiei economice va afecta veniturile la buget. În prima parte a anului, economia s-a contractat cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2008. Delegaţia FMI, CE şi a Băncii Mondiale aflată la Bucureşti pentru a evalua modul în care ţara noastră şi-a îndeplinit obligaţiile din programul macroeconomic insistă în continuare pe nevoia reducerii cheltuielilor în administraţie, chiar şi în condiţiile unei deprecieri semnificative a situaţiei economice din întreaga lume.