România sub ape
Ploile căzute în ultimele zile au înghiţit cu totul 21 de persoane din judeţele Suceava, Botoşani, Cluj, Alba, Bacău, Iaşi, Vrancea şi Caraş-Severin şi mii de oameni au fost evacuaţi din calea viiturilor. Tabloul sumbru al pagubelor provocate de inundaţii a fost completat de alte mii de case şi anexe puse la pământ de apele învolburate.
În ultimele şapte zile, 21 de persoane au fost luate de ape, în judeţele Suceava, Botoşani, Cluj, Alba, Bacău, Iaşi şi Vrancea. Autorităţile centrale au făcut un apel pentru luarea tuturor măsurilor necesare pentru salvarea vieţilor omeneşti şi pentru evacuarea persoanelor din zonele inundabile. "Vă cer salvarea vieţilor omeneşti, în primul rând, chiar împotriva voinţei lor. Mai târziu, probabil, ne vor mulţumi. Rog fermitate în luarea măsurilor de evacuare şi cer poliţiei să aibă grijă de misiunea sa", a cerut prefecţilor ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, precizând că situaţia este în evoluţie, iar prognozele meteo nu sunt foarte optimiste. În ultimele şapte zile, inundaţiile au afectat 382 de localităţi din 37 de judeţe, în total fiind evacuate 2.441 de persoane, 29 de drumuri naţionale, 84 judeţene şi 107 comunale fiind afectate. De asemenea, în ultimele şapte zile au fost distruse 56 de locuinţe şi inundate 2.207 case, 2.188 de gospodării şi anexe, 793 de subsoluri, 268 de curţi şi grădini şi 91 de obiective socio-economice. Au fost afectate şi 8.819 hectare de păşuni şi fâneţe, 3.853 de hectare de păduri, 12.576 de hectare de teren arabil, 118 poduri, 785 de podeţe şi 84 de punţi pietonale, iar 2.449 de fântâni au fost colmatate. Numai în ultimele 24 de ore, potrivit bilanţului IGSU dat publicităţii ieri dimineaţă, peste 200 de locuinţe din 18 judeţe au fost distruse de inundaţii, în ultimele 24 de ore, în vreme ce în 26 de localităţi este stare de alertă. Mai multe sate din judeţul Caraş-Severin au fost inundate, marţi seară, în urma unei viituri produse pe pârâul Argena, apele acoperind şi Drumul European E 70, care face legătura între Herculane şi Caransebeş. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, Anca Balint, a declarat, ieri, pentru Mediafax, că, deşi Codul roşu anunţa inundaţii pe râul Timiş, problemele cele mai mari au fost pe afluenţii acestuia. Stare de alertă în judeţele Iaşi, Suceava şi Neamţ Aproximativ 4.500 de persoane au fost evacuate, marţi seară, în localităţile ieşene Lespezi, Paşcani, Mirceşti, Mogoşeşti - Siret, Stolniceni - Prăjescu şi Răchiteni, situate pe malurile Siretului. Aproape 9.000 de persoane din judeţele Neamţ şi Suceava şi-au pus la adăpost, pe dealuri, în noaptea de marţi spre miercuri, animalele şi bunurile şi sunt pregătiţi să-şi părăsească locuinţele în orice moment, în cazul în care se va da alarma în legătură cu producerea unor viituri pe Siret. În judeţul Neamţ erau vizate municipiul Roman şi localităţile Doljeşti, Tămăşeni, Sagna, Gădinţi, Horia, Ion Creangă şi Icuşeşti, iar în judeţul Suceava a fost declarată stare de alertă în localităţile Dolhasca, Grămeşti, Zamostea, Zvoriştea, Adâncata, Hânţeşti, Siminicea, Dumbrăveni, Vereşti, Fântânele şi Liteni. Ajutoare pentru sinistraţi Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a precizat că instituţia pe care o conduce a început demersurile pentru accesarea Fondului de Solidaritate pus la dispoziţie de Uniunea Europeană şi le-a cerut prefecţilor şi subprefecţilor să facă o evaluare exactă a pagubelor produse de inundaţii, pentru că vor veni experţi care vor verifica datele comunicate. "Pagubele nu vor atinge în nici un caz suma de trei miliarde de euro, dar vor fi mai mari decât 0,6% din PIB, ceea ce înseamnă foarte mult. Rog o evaluare exactă a pagubelor, în maximum 10 zile de la stabilizarea situaţiei, pentru că vor veni experţi ai Uniunii Europene şi vor verifica", a spus Blaga în videoconferinţa cu prefecţii şi reprezentanţii Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă. Au fost trimise ajutoare către judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Tulcea şi Bacău, constând în pături, apă, conserve şi motorină, familiile îndoliate urmând să primească din fondul de rezervă al Guvernului câte 5.000 de lei. Avertizare extinsă la 18 judeţe Meterologii au extins avertizarea Cod galben de ploi, noua atenţionare emisă ieri dimineaţă fiind valabilă până astăzi, la ora 9:00, pentru toată zona Moldovei şi nordul Dobrogei, unde cantităţile de apă vor continua să fie însemnate, depăşind local 25 l/mp şi izolat 40 l/mp, potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie.