Românii au redus consumul din cauza crizei

Data: 28 Noiembrie 2009

▲ Cele mai afectate de criza economică se declară femeile cu vârsta cuprinsă între 55-65 ani, cu un nivel de educaţie „sub liceu“ şi cu un venit mai mic de 1.500 de lei/familie ▲ Cei care nu şi-au schimbat comportamentul de consum ca efect al crizei sunt tineri, fără copii, cu venituri de peste 3.000 de lei/familie şi cu studii superioare ▲

Efectele crizei economice se resimt din plin în viaţa românilor, care au strâns cureaua la toate categoriile de investiţii, inclusiv la consumul de alimente şi îmbrăcăminte. Unul dintre efectele actualei crize economice este faptul că 71,2 dintre români şi-au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine, conform datelor unui studiu de piaţă realizat în luna noiembrie de către MEDNET Marketing Research Center. Potrivit acestuia, efectele crizei sunt din ce în ce mai prezente în vieţile românilor, 17,1% dintre aceştia afirmând că sunt afectaţi de criză într-o foarte mare măsură, iar 19,3% în mare măsură. Doar 12,3% susţin că, în acest an, criza nu i-a afectat deloc. Comparativ cu luna februarie, ponderea celor care se declară afectaţi în foarte mare şi în mare măsură de criză este în creştere (de la 28,6% în februarie 2009, la 36,4% în noiembrie 2009), în timp ce procentul celor care sunt afectaţi în mică măsură sau deloc este în scădere (de la 38,7% la 26,6%). Cele mai afectate de criza economică se declară femeile cu vârsta cuprinsă în intervalul 55-65 ani, cu un nivel de educaţie „sub liceu“ şi cu un venit mai mic de 1.500 de lei/familie. Efectele crizei evidenţiate de repondenţi asupra lor sau a familiei se referă în special la pierderea locului de muncă (22,4%), reducerea salariului sau a câştigurilor salariale (43,9%), pierderea sau diminuarea beneficiilor extra-salariale (20,7%), creşterea ratelor datorită devalorizării leului (22,8%). Alte efecte ale crizei, menţionate de către participanţi au fost: creşterea preţurilor, lipsa comenzilor/contractelor/ închiderea firmei, pensia mică în raport cu cheltuielile, „îngheţarea şi întârzierea plăţii salariilor, devalorizarea leului. Singurii care nu au fost afectaţi sunt tinerii cu studii superioare, cu salarii mari În legătură cu comportamentul de consum, datele studiului relevă că 28,8% dintre repondenţi nu şi-au modificat comportamentul, în timp ce 71,2% şi-au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine. Astfel, 45,9% au cumpărat aceleaşi produse, dar în cantitate mai mică, iar 9,3% au cumpărat produse mai ieftine, dar în aceeaşi cantitate. Totodată, 16% au cumpărat produse mai ieftine şi în cantitate mai mică. Cei care nu şi-au schimbat comportamentul de consum ca efect al crizei sunt tineri, fără copii, cu venituri de peste 3.000 lei/familie şi cu studii superioare. Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 de locuitori, în perioada 16-23 noiembrie 2009. Au fost intervievate telefonic 854 de persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18-65 ani. Marja de eroare a studiului este de plus sau minus 3,35%.