Românii cu case modeste vor plăti o asigurare de 0,8 euro pe lună
▲ În România vor exista două tipuri de asigurări, respectiv de 10 şi de 20 de euro pe an, în funcţie de materialul de construcţie din care e realizată casa ▲ Suma maximă asigurată va fi de 20.000 de euro pentru locuinţele de tip A şi de 10.000 de euro pentru cele de tip B ▲ Doar 8% din cele aproximativ 8,4 milioane de locuinţe din România sunt asigurate, prin intermediul unei poliţe facultative de profil ▲
Românii cu case mai modeste vor plăti 0,8 euro/lună pentru asigurare, conform proiectului de lege privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, aprobat marţi de Senat şi care urmează să fie discutat în Camera Deputaţilor. „Valoarea primei de asigurare nu este foarte mare, circa 2,7 lei, respectiv contravaloarea a 2-3 pâini sau a unui litru de lapte. În plus, pentru categoriile defavorizate, valoarea primei de asigurare va fi suportată de la bugetul statului“, a declarat preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu. Proiectul de lege reglementează instituirea sistemului de asigurări obligatorii pentru locuinţe, în condiţiile în care România este expusă unui risc foarte mare la dezastre naturale - cutremure şi inundaţii - şi prevede ca prima de asigurare să fie de 20 de euro pe an pentru locuinţele de tip A - construcţie cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic, respectiv de 10 euro pe an, pentru locuinţele de tip B - construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic. Despăgubiri de 10 sau 20 de mii de euro Suma maximă asigurată va fi de 20.000 de euro pentru locuinţele de tip A şi de 10.000 de euro pentru cele de tip B. Conform statisticilor, la nivel internaţional, în ultimii ani, numărul dezastrelor naturale a crescut de trei ori, iar valoarea pagubelor a urcat de şapte ori, a precizat Victor Paul Dobre, secretar de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. El a adăugat că acest demers legislativ a fost iniţiat după inundaţiile catastrofale din România, din primăvara şi vara anului 2005. Senatul a aprobat marţi acest proiect de act normativ şi a adus o serie de modificări de fond, a precizat preşedintele Comisie de buget-finanţe a Senatului, Aron Popa. Senatorii au introdus franciza la asigurarea obligatorie, respectiv partea din prejudiciu suportată de persoana păgubită, s-a eliminat din textul legii riscul care se asigură în cazul daunelor produse ca efect indirect al dezastrului natural, precum şi prevederea conform căreia proprietarii de locuinţe care au încheiat asigurare facultativă trebuie să încheie asigurări obligatorii în termen de cinci zile de la expirarea contractului de asigurare facultativă. Camera Deputaţilor va fi însă cea care va decide asupra formei finale a legii, dar proiectul de act normativ nu va fi discutat mai devreme de 10 decembrie, din cauza dezbaterilor pe legea bugetului, potrivit preşedintelui Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Aurel Gubandru. Dacă proiectul de lege nu va intra pe agenda Camerei Deputaţilor până la sfârşitul anului în curs, acesta ar putea fi analizat după 1 februarie 2008, când se reia sesiunea parlamentară. Doar 8% din locuinţele din România sunt asigurate Doar 8% din cele aproximativ 8,4 milioane de locuinţe din România sunt asigurate, prin intermediul unei poliţe facultative de profil, a declarat Angela Toncescu, la un seminar de specialitate. „Procentul este unul redus comparativ cu alte state din Uniunea Europeană. Totuşi, populaţia a început să conştientizeze importanţa unei poliţe de profil şi sunt de acord cu introducerea obligativităţii asigurării locuinţelor, aşa cum reiese din datele unui studiu Insomar realizat la solicitarea CSA în primăvara acestui an“, a afirmat Toncescu. Conform rezultatelor sondajului Insomar, la întrebarea „Sunteţi de acord cu introducerea obligativităţii asigurării locuinţelor împotriva dezastrelor naturale?“, 60,2% dintre repondenţi au răspuns cu afirmativ, în timp ce 30,1% au spus că nu sunt de acord cu această măsură. Circa 9,7% dintre repondenţi nu au dat nici un răspuns. La întrebarea „Familia dumneavoastră are încheiată o asigurare facultativă de locuinţă?“, din totalul celor intervievaţi au răspuns afirmativ doar 12,8% dintre cei chestionaţi. Circa 83,5% dintre participanţii la sondaj au afirmat că nu şi-au asigurat locuinţele, iar 3,7% nu deţin locuinţă proprietate personală.