Românii, mai puţin interesaţi de „Europeana“
▲ Numărul mare de accesări, mai mult de 20 de milioane, a blocat site-ul bibliotecii virtuale multilingve „Europeana.eu“ în prima zi de lansare ▲ Experţii au hotărât suspendarea site-ului până la jumătatea lunii decembrie pentru a veni cu o versiune „mult mai robustă“, capabilă să suporte mult mai multe accesări ▲ Până atunci, cititorii pot naviga pe o variantă demo ▲ Biblioteca „Europeana“ conţine cărţi, picturi, hărţi, fotografii, înregistrări audio şi video, aflate în patrimoniul a circa 1.000 de muzee, biblioteci naţionale, galerii şi arhive din statele UE ▲
Iniţial, serverul care suportă site-ul „Europeana“ a fost conceput pentru a face faţă unui număr maxim de 5 milioane de click-uri pe oră, însă un număr foarte mare de accesări, care a ajuns în câteva ore la 20 de milioane, a determinat Comisia Europeană să suspende temporar site-ul pentru un „upgrade“. Acest lucru s-a întâmplat în prima zi de lansare, 20 noiembrie. Potrivit CE, cei mai mulţi utilizatori ai bibliotecii virtuale europene au dorit să vadă celebra pictură de la Luvru - „Mona Lisa“ - sau cărţi ale unor autori celebri, precum Kafka, Cervantes sau James Joyce. Cele mai multe accesări ale site-ului (17%) au fost făcute din Germania, urmată de Franţa (10%), Spania (9%), Italia (6%), Olanda (5%), Belgia (5%). 4% din totalul utilizatorilor au fost din Statele Unite. Comisia şi experţii săi speră ca site-ul „Europeana“ să funcţioneze din nou până la mijlocul lunii decembrie. Până atunci, la adresa http://dev.europeana.eu/ va fi disponibilă o versiune demo a „Europeana“. Ce este „Europeana.eu“ Proiectul „Europeana“, demarat în urmă cu doi ani, pare a fi răspunsul UE la eforturile gigantului american Google de a crea o bibliotecă virtuală privată, Google Book Search. În ultimii patru ani, Google a scanat milioane de cărţi din zeci de biblioteci din întreaga lume, pentru a atrage şi mai mulţi utilizatori ai motorului său de căutare. „Europeana“ este mai mult decât o simplă bibliotecă online, ea conţinând cărţi, picturi, hărţi, fotografii, înregistrări audio şi video, aflate în patrimoniul a circa 1.000 de muzee, biblioteci naţionale, galerii şi arhive din statele UE. Deocamdată, sunt disponibile doar 2-3 milioane de materiale, reprezentând abia 1% din întregul patrimoniu existent în aceste instituţii. Se speră că până în 2010 numărul obiectelor accesibile online va ajunge la 10 milioane. „Imaginaţi-vă numai câte posibilităţi sunt oferite acum elevilor, studenţilor, iubitorilor de artă şi oamenilor de ştiinţă, care pot căuta şi combina online patrimoniile culturale ale tuturor statelor membre“, a declarat preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durăo Barroso. Deşi în viitor operele de artă şi celelalte artefacte adăpostite în muzeele Europei vor putea fi accesate online gratuit, oficialii europeni angajaţi în proiectul „Europeana“ susţin că muzeele nu au de ce să se teamă, dimpotrivă, această bibliotecă virtuală deschizând apetitul cultural al oamenilor. De la Picasso la hărţile exploratorilor Printre obiectele deja disponibile în „Europeana“ se regăsesc peste 500 de imagini referitoare la Picasso, atât opere ale acestuia, cât şi fotografii ale artistului; peste 300 de hărţi portugheze vechi din perioada explorărilor, care vor putea fi comparate cu hărţile din aceeaşi perioadă din Marea Britanie, Olanda sau Franţa; picturi ale artiştilor flamanzi de la Muzeul Naţional din Amsterdam (Rijksmuseum); înregistrări în peste 500 de limbi şi dialecte de la British Library. Majoritatea obiectelor disponibile deocamdată în „Europeana“ sunt din Marea Britanie, Franţa şi Olanda, în săptămânile următoare urmând să fie puse la dispoziţie mai multe artefacte din Germania, Spania şi Polonia şi alte ţări UE. Proiectul „Europeana“ dispune de o finanţare europeană anuală de 2,5 milioane de euro.