Roşiile, izvorul vitaminelor de vară

▲ Îndrăznesc, cu toată convingerea, să recomand tuturor, de la nepoţei la străbunici, să consume zilnic tomate ▲ Indiferent de forme, sferice, alungite sau turtite şi cu nuanţe diferite, fie roşii, roz, portocalii sau galbene, tomatele ne atrag prin gustul lor plăcut şi apetisant, datorat echilibrului din compoziţie între zaharuri, acizi organici şi unele arome specifice ▲

Aceste fructe mari, cărnoase şi zemoase, de la soiuri de valoare, create de mintea unor amelioratori iscusiţi, ajung în prezent la mărimi impresionante, recordul mondial fiind atins în anul 1996, când o roşie a cântărit 3,5 kg (undeva, în S.U.A.). Cine şi-ar fi imaginat că la originea genetică a acestor fructe, în urmă cu multe mii de ani, a existat o specie sălbatică, denumită Lycopersicon esculentum, cu fructele de mărimea unor cireşe! Această plantă creştea în zonele înalte ale Munţilor Anzi, din Peru şi Ecuador, unde era folosită mai întâi ca plantă medicinală şi apoi ca plantă alimentară. Centrul de origine s-ar fi aflat în jurul localităţilor Vera Cruz şi Pueblo. De aici a fost dusă de băştinaşi în zona platourilor înalte din Mexic, unde a început să fie cultivată încă din Antichitate, cu 200 de ani î.e.n., indigenii mexicani dându-i denumirea de tomati (în dialectul Nahnati). După descoperirea Americii de către Cristofor Columb (1492), tomatele au fost aduse în Europa de conchistadorii spanioli, în secolul al XVI-lea şi cultivate, mai întâi în Spania, Portugalia, Italia şi ulterior în Anglia şi Franţa. Fiind considerate fructe toxice, în acea vreme se evita consumul lor în alimentaţie şi erau folosite doar ca plante ornamentale şi medicinale (mai ales afrodisiace), primind denumirea de „pomo dâoro“ - merele de aur (în Italia) sau „pomme dâamour“ - merele iubirii (în Franţa). Abia după anul 1778 este consemnat consumul tomatelor ca legumă alimentară, mai mult în Peninsula Iberică. În România, tomatele au fost cunoscute foarte târziu, abia la sfârşitul secolului al XIX-lea, când grădinarii bulgari şi sârbi produceau răsaduri de roşii pe paturi încălzite cu biocombustibili. Condiţiile prielnice de climă şi sol din ţara noastră au permis extinderea rapidă a culturilor astfel că, în scurt timp, a devenit cea mai populară dintre plantele legumicole. În prezent, culturile de tomate din România se întind pe o suprafaţă totală de peste 45.000 de hectare, cu o producţie anuală de 760.000 de tone. De unde vine gustul bun al roşiilor? Importanţa alimentară şi terapeutică a roşiilor este datorată conţinutului bogat în vitamine, glucide, acizi organici, săruri minerale şi elemente energetice. Acest conţinut variază în funcţie de soi, zona de cultură, condiţiile climatice variabile de la an la an şi de tehnologia de cultivare. Pe lângă conţinutul în apă (94%), tomatele au zaharuri solubile (glucoză, fructoză, zaharoză), acizi organici (malic, pectic, citric), substanţe pectice, vitamine (C, A, B-uri, E, K, PP) şi multe săruri minerale (mai mult potasiu, apoi, fier, fosfor, magneziu, calciu, aluminiu, iod etc). Valoarea energetică este relativ redusă (20 kcal la 100 g fructe proaspete). Culoarea fructelor este dată de combinaţia dintre pigmenţii carotenoizi (licopenul roşu şi carotenul portocaliu). În verile însorite şi calde se sintetizează mai mult licopen, iar fructele capătă o culoare roşie mai intensă. Prospeţimea şi gustul plăcut este conferit de acizii liberi, în echilibru cu aromatizanţii naturali şi cu zaharurile solubile. Fermitatea şi consistenţa fructelor, apte pentru transport şi păstrare, sunt asigurate de conţinutul în proteine, aminoacizi, substanţe pectice, celuloză şi hemiceluloză. Culturile de roşii dau producţii mari Capacitatea plantelor de a se adapta la condiţiile climatice din România, cu temperaturi şi radiaţii solare ridicate în sezonul de vară, a permis ca, în toată ţara, să întâlnim culturi de tomate în grădinile gospodăreşti sau pe suprafeţe mari, în câmp liber, în culturi protejate (solarii, tunele, răsadniţe, sere) şi, mai nou, în culturi ecologice, care exclud îngrăşămintele chimice de sinteză, erbicidele, fungicidele, insecticidele şi alte surse de poluare. Producţiile medii, de aproximativ 50 de tone la hectar, atestă că tomatele sunt foarte rentabile din punct de vedere economic, aducând venituri importante. Intensificarea tendinţei de industrializare a producţiei de tomate pentru conservare a determinat creşterea continuă a consumului raportat la locuitor, mai ales după introducerea unor soiuri noi (timpurii, semitimpurii şi târzii). Aceste soiuri au coacere concentrată şi permit recoltarea mecanizată într-o singură trecere. Se apreciază că 60% din producţia totală de tomate pe plan mondial este prelucrată atât industrial cât şi casnic. În plus, se consideră că, deşi recolta de fructe este destul de perisabilă, există soluţii tehnice pentru păstrare pe durate mai lungi şi pentru transport pe distanţe mari. Efectele nutritive şi terapeutice Valoarea alimentară şi terapeutică a tomatelor este, în primul rând, de natură mineralizantă, vitaminizantă şi catalitică, şi mai puţin de natură trofică şi energetică. Recoltate la maturitatea fiziologică, roşiile se consumă imediat, în stare proaspătă, sub formă de salată simplă sau în amestec cu alte legume (ardei, castraveţi, ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel). În bucătării, intră în componenţa diferitelor preparate alimentare ca: ciorbe, sosuri, tocane, ghiveci, roşii umplute, iar pentru conservare se prelucrează sub formă de sucuri, paste, bulion, conserve, ketchup, sosuri picante şi făină de tomate. Este adevărat că prin fierbere şi conservare se degradează o mare parte din vitamine, dar se păstrează sărurile minerale şi, mai ales, licopenul, care este uşor absorbit de organismul uman. Sucul de roşii este mult folosit în alimentaţie datorită efectului său alcalinizant, dat de conţinutul ridicat în săruri minerale, îndeosebi cu potasiu şi magneziu. Sucul se poate consuma în stare simplă (2-3 pahare pe zi), eventual amestecat cu suc de ţelină, realizând o băutură energizantă, reconfortantă şi de detoxificare, pentru toate persoanele, indiferent de vârstă. Licopenul blochează radicalii liberi Proprietăţile tămăduitoare asupra multor afecţiuni maladive sunt explicate prin bogăţia unor componente chimice din fructe. În primul rând, trebuie menţionat conţinutul ridicat în antioxidanţi cum sunt pigmenţii carotenoizi (licopen sau beta-caroten) şi anumite vitamine (C, E, A). Pasta de tomate roşii este cea mai bogată sursă de licopen, iar cea de tomate galbene este bogată în caroten. Acestea anihilează radicalii liberi şi previn formarea de metaboliţi cancerigeni. Astfel, sucul şi pasta de roşii blochează oxidările din organism care predispun corpul la îmbolnăvire prematură. Prin aceste efecte, pigmenţii carotenoizi reduc riscul apariţiei cancerului de prostată şi de colon precum şi al altor forme de cancer (esofagian, pulmonar şi de limbă). Efectul anticancerigen creşte prin consumul zilnic al unei combinaţii de salată cu tomate şi usturoi. Sucul de tomate scade presiunea din sânge De asemenea, sucul şi pasta de tomate protejează articulaţiile, celulele nervoase şi căile circulatorii ale sângelui, cu efecte directe asupra presiunii sanguine ridicate şi în cazul unor boli vasculare (ateroscleroza coronariană, tromboza, hiperviscozitatea sângelui). Prin alcalinizarea sângelui, tomatele sunt indicate în tratamentul bolilor reumatismale, în poliartroze şi gută. Atât roşiile proaspete, cât şi formele prelucrate sunt eficiente în prevenirea şi combaterea unor afecţiuni digestive (litiază biliară, intoxicaţii, constipaţii, enterite, inflamaţii ale tractului digestiv). În cazul lipsei poftei de mâncare, stimulează sucurile gastrice şi secreţia pancreatică, cu efecte paralele în anemii, avitaminoze şi demineralizări. Având un potenţial energetic scăzut (17-20 kcal la 100 g fructe proaspete), tomatele sunt indicate în curele de slăbire, pe lângă suprimarea senzaţiei de sete. Pentru afecţiunile externe, au efecte în acnee, înţepături de insecte şi în prevenirea cancerului de piele. Contra acneei, se tamponează faţa cu felii proaspete de tomate sau cu o loţiune specială formată din: 100 g suc de roşii, 40 ml alcool 900 şi 1 ml glicerină). După înţepături de insecte, se face o frecţie intensă pe zonele afectate cu frunze strivite de tomate. De altfel, frunzele de tomate, agăţate în şirag prin camere, pot îndepărta viespile şi ţânţarii. După expunerea îndelungată la soarele arzător din sezonul de vară, tomatele sunt recomandate atât pentru rehidratarea organismului, cât şi pentru prevenirea cancerului de piele.