Rugăciune pentru eroii Revoluției la Catedrala Patriarhală

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 22 Decembrie 2024

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, soborul de slujitori a oficiat slujba Parastasului pentru victimele Revoluției din 1989, în această zi împlinindu-se 35 de ani de la începutul evenimentelor sângeroase care au marcat sfârșitul regimului comunist ateu.

Ultimul popas duminical înaintea praznicului Nașterii Domnului a fost celebrat la Catedrala Patriarhală din București de numeroși credincioși și pelerini care au trecut pragul sfântului lăcaș pentru a gusta din bucuria Sfintei Liturghii săvârșite de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de soborul de slujitori ai ctitoriei voievodale de pe Colina Bucuriei.

După citirea Sfintei Evanghelii (Matei 1, 1-25), Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat amănunte despre genealogia Mântuitorului, explicând centralitatea Regelui David în cadrul acesteia.

„Această genealogie îl are în centrul ei pe David. Dintre toți cei amintiți, se face adeseori referire la David, care a domnit vreme de 40 de ani peste iudei. El a fost considerat cel mai mare rege, iar atunci când se făcea referire la el era un act de înaltă cinstire pentru eroi, învingători. În această perspectivă trebuie privită și numirea Mântuitorului ca fiind «Fiu al lui David». (...) Această genealogie, care vine pe firul Dreptului Iosif, care i-a ocrotit pe Maica Domnului și pe Pruncul Iisus, ne prezintă oameni diferiți. Adeseori, observăm dorința de cosmetizare a biografiei. Reținem ceea ce ne este de folos, iar ceea ce nu ne convine lăsăm deoparte. Dar genealogia aceasta ne arată că în neamul din care a venit ca Om pe pământ Cel Care nu S-a despărțit nici o clipă de slava dumnezeirii sunt oameni feluriți, și oameni drepți, și oameni păcătoși, și oameni care au greșit. Au fost și oameni străini de neamul iudeilor, chiar și femei cu nume rău. Toate acestea ne arată că Dumnezeu nu avea nevoie de o genealogie perfectă pentru că El venea din cer. Nu avea nevoie de oameni importanți pe care să Se bizuiască pentru că El era Creatorul universului, Unul din Treime, Care împreună cu Tatăl și cu Duhul au creat toate cele care se văd. Numele amintite ne arată că Mântuitorul a venit pentru cei păcătoși, nu pentru cei drepți”, a spus Preasfinția Sa.

La finalul Sfintei Liturghii, înaintea săvâr­șirii slujbei de pomenire pentru eroii Revoluției din decembrie 1989, Episcopul-vicar al Arhi­episcopiei Bucureștilor a arătat faptul că Biserica și-a cinstit întotdeauna eroii, adăugând constant la pomelnicul eroilor pe cei care și-au jertfit viața pentru unitatea, libertatea și demnitatea poporului român.

„În perioada anilor 1948-1989, nu s-au mai auzit în mediile oficiale colinde, nici vorbire despre Dumnezeu. Regimul totalitar instalat la putere în 1948 a interzis transmiterea la posturile de radio și, apoi, la televiziune a colin­delor, slujbelor și a tot ceea ce ține de învățătura Bisericii. Chiar dacă multe din drepturile Bisericii au fost suprimate, credincioșii au păstrat în inima lor această dorință de a fi aproape de Dumnezeu. (...) După momentul decembrie 1989 s-au auzit din nou colinde. Chiar în primele zile după aceste evenimente, la Televiziunea Română și la posturile de radio s-au auzit din nou colinde. Acest lucru s-a datorat jertfei celor care au ieșit atunci în stradă în multe dintre localitățile importante ale țării. În mod neașteptat, dar totuși firesc, oamenii știau rugăciuni, tinerii au îngenuncheat în diferite locuri din Capitală, unii chiar sub ame­nințarea gloanțelor. Au trecut de atunci 35 de ani, iar Biserica i-a pomenit la fiecare soroc pe eroii care s-au jertfit în decembrie 1989. În acest spirit, săvârșim și aici o slujbă de pomenire, cerând Preamilostivului Dumnezeu iertarea păcatelor celor care au avut atunci curajul să se opună regimului de dictatură. Biserica a fost întotdeauna recunoscătoare și a adăugat mereu între eroii neamului pe cei care s-au jertfit. Dacă alte instituții treceau sub uitare memoria eroilor, Biserica i-a pomenit mereu. Eroilor din trecute vremuri s-au adăugat și cei care s-au jertfit în lupta lor pentru unitatea, libertatea și demnitatea poporului român. Ne rugăm ca aceia jertfiți atunci în zilele de decembrie 1989 să fie primiți întru odihna și bucuria Stăpânului, iar năzuința lor de a trăi într-o lume a bucuriei și libertății înțelept înțeleasă și a comuniunii să fie dorința noastră, a tuturor”, a spus Preasfinția Sa.

În aceeași zi, au mai fost săvârșite slujbe de pomenire și în alte locuri din Capitală marcante pentru evenimentele din decembrie 1989, respectiv la Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluției din Piața Revoluției, la Radiodifuziunea Română, la Troița din fața Televiziunii Române și la Troița Parașutiștilor din curtea instituției.